10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

FOTO/ VIDEO Licoarea lui Bachus a pus stăpânire pe curtea muzeului, la târgul de vinuri ce încheie Balkan International Wine Competition

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud găzduiește astăzi un târg de vinuri cu degustare, eveniment ce vine să încheie Balkan International Wine Competition, competiție găzduită în premieră de România și Bistrița-Năsăud.

Zeci de vinuri pot fi degustate astăzi la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în cadrul unui târg cu degustare, care vine să încheie Balkan International Wine Competition.

Competiția care a reunit peste 1000 de vinuri din Balcani, din țări precum Bulgaria, Macedonia, Grecia, Serbia, Albania, Ungaria sau Republica Moldova s-a desfășurat în premieră în România și în Bistrița-Năsăud.

Evenimentul a început în 1 iunie și s-a desfășurat la castelul Teleki de la Posmuș. S-a încheiat cu o cină exclusivistă la Hotel Metropolis, în cadrul căreia au și fost premiate cele mai bune vinuri din competiție.

Dacă accesul bistrițenilor la competiție a fost limitat, astăzi, cine a dorit a putut să savureze vinuri dintre cele mai variate. Nu au lipsit nici vinurile produse în Bistrița-Năsăud, cum e Jelna, Valea Ascunsă sau Liliac, care deși e îmbuteliat în județul vecin, e făcut din struguri cultivați la Lechința.

Iubitorii licorii lui Bachus au primit la intrare un pahar cu care au putut degusta vinurile prezente. De asemenea, a fost prezent și procesatorul de carne Turma, care a pregătit pe loc preparate la grătar numai bune de asortat cu vin. Mai puteți degusta vinurile până la ora 20:00.

   

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: