-0.7 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

De mâine se pot face donaţii pentru „Târgul de purici”

Dacă aveţi haine care v-au rămas mici, jucării care vă prisosesc sau electrocasnice în stare bună pe care nu le mai folosiţi – de mâine le puteţi dona în cortul din Piaţa Centrală! Aici se deschide în weekend Târgul de Purici:

Haine, încălţăminte, jucării, pălării, mănuşi, electronice şi electrocasnice, tablouri, goblenuri, cărţi sau bibelouri – multe dintre ele aduse din Austria – vor sta la dispoziţia bistriţenilor.

Târgul de Purici – devenit deja tradiție la Bistrița – îşi deschide iar porţile, în weekend.

Este organizat de Lions Club Bistrița, cu ajutorul clubului Lions din Sankt Polten (Austria) şi a ajuns la ediţia cu numărul VI.

Banii obţinuţi din vânzarea chilipirurilor vor fi folosiţi pentru susținerea unor proiecte umanitare.

Fideli crezului care ne unește în cadrul celui mai mare club de voluntariat din lume, vrem să facem încă un pas spre a arăta că ne pasă de cei de lângă noi. Gestul fiecăruia dintre noi contează!”, a transmis Mihai Bilegan, preşedintele Lions Club Bistrița.

Programul Târgului de Purici este următorul:

  • Marţi, miercuri şi joi (24, 25, 26 sept.) Ora 10:00 – 18:00 – DONAŢII
  • Vineri (27 septembrie) – Ora 10:00 – 18:00 – Program Vânzare
  • Sâmbătă (28 septembrie) – Ora 9:00 – 18:00 – Program Vânzare
  • Duminică (29 septembrie) – Ora 9:00 – 14:00 – Program Vânzare

Mai jos sunt câteva din proiectele Clubului Lions Bistriţa, la care puteţi contribui şi voi, participând la Târgul de Purici:

  • Vedere clară-ochi sănătoși – screening ocular pentru pentru depistarea afecțiunilor de ambioplie la copii
  • Ziua Diabetului – screening glicemic pentru cetățenii Bistriței
  • Cupa Lions la Șah pentru elevii claselor I-IV și V-VIII din județul nostru
  • Premii pentru Concursul de Șah pentru nevăzători
  • Sponsor al taberei de creație “Artele plastice sub semnul culorilor primare”, prin care 10 elevi din Republica Moldova au fost sprijiniți să ajungă la această tabără
  • Noi ajutăm vârstnicii singuri – acțiune care a ajuns la a 13-a ediţie și prin care peste 50 de pachete cu alimente ajung în preajma sărbătorilor de iarnă la persoane cărora nimeni altcineva nu le aduce o bucurie
  • Un gest mic pentru un suflet de copil – acțiune destinată copiilor de la Preventoriul TBC de la Ilișua, copii cu vârste între 3 și 14 ani proveniți din abandon sau din familii care pur și simplu nu îi pot întreţine
  • Pădurea Lions – acţiune de plantare arbori şi arbuşti, în cadrul căreia, în colaborare cu Tăşuleasa Social am împădurit 2 hectare de teren şi prin forţe proprii încă 1,5 hectare, acţiune care va continua şi în anii viitori
  • Munții noștri curați, nu curățați – acțiune de informare și conștientizare a cetățenilor în vederea protejării habitatului montan
  • Tineri în era tehnologiilor digitale -proiect prin care încurajăm tinerii să rămână şi să studieze în Bistriţa
  • Vorbeşte cu mine – terapia limbajului- proiect prin care finanţăm ore de logopedie pentru copiii cu autism
  • Tineri voluntari pentru bunici solitari + proiect prin care încurajăm tinerii voluntari să fie împreună de vârstnicii singuri
  • Anul Cărţii – proiect prin care încurajăm lectura
  • Cupa generozitații – concurs sportiv prin care încurajăm mişcarea
  • Copii frumoşi cu dinți sănătoşi – proiect prin care furnizăm educaţie stomatologică copiilor din comunităţile izolate ale judeţului Bistriţa-Năsăud
  • Lions Quest – program integrat pentru deprinderea unor abilități socio-emoționale necesare în viață, implementat în parteneriat cu ISJ BN
  • Tânărul ambasador Lions al sec. XXI –care se adresează tinerilor implicaţi în activitatea de voluntariat cu aptitudini remarcabile în domeniul de leadership, oratoric dar şi şcolar.
  • Programul BatPro – prin care am oferit Asociaţiei nevăzătorilor din judeţul nostru computere dotate cu un soft special care le face accesibil cititul
  • Parcul tematic Lions Club Bistriţa – proiect care debutează în acest an lionistic şi prin care ne propunem salvarea soiurilor vechi de păr şi cunoaşterea florii, faunei şi insectelor din perimetrul păşunii Unirea
  • Adăpost pentru victimele violenţei domestice – proiect care debutează în acest an lionistic şi prin care ne propunem construirea unui adăpost pentru victimele violenţei în familie.

Foto – Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...