0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

DE la toamnă: Școală la școală, dar și online, prin rotație! CUM se vor desfășura cursurile:

INSP a stablit modalitatea în care se vor putea desfășura cursurile în noul an școlar. Astfel, școala se va face și la școală, dar și online. Cu mai puțini elevi în clasă și prin rotație.

Anul școlar 2020 – 2021 va începe în 14 septembrie 2020, conform programei școlare.

Institutul Național de Sănătate Publică a întocmit o listă cu reguli ce trebuie respectate odată cu reluarea cursurilor. Noile măsuri au fost transise direcțiilor de sănătate publică județene și inspectoratelor școlare.

Documentul oficial cuprinde măsurile de protecţie care trebuie aplicate “pentru reluarea activităţilor în unităţile pentru educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, clasele 0-XIII, în contextul epidemiologic al COVID 19”

Pe scurt, din toamnă, clasele vor fi alcătuite din maximum 10-15 elevi. Aceștia vor sta maximum 4 ore pe zi la școală, iar fiecare oră de curs va dura cel mult 30 de minute. Cealaltă jumătate de elevi din efectivul clasei vor învăța de acasă, online. Iar participarea la școală se va face prin rotație.

Edupedu.ro redă, pe larg, recomandările Institutului Național de Sănătate Publică:

Diminuarea timpului alocat orelor de clasă

Numărul de ore petrecute de elevi în cadrul procesului instructiv – educativ pe zi la școală să fie limitat. Recomandăm un maximum de 4 ore pe zi, durata orei să fie de maximum 30 minute, durata pauzei de maximum 20 minute, pentru a se permite timpul necesar spălatului eficient al mâinilor.

Participare alternativă a elevilor, prin rotație, la orele de clasă online a unei părți din elevi, ceilalți fiind prezenți fizic la școală (de preferat în prima etapă, întrucât asigură un timp de expunere mai redus pentru fiecare elev).

Alternarea orelor de curs cu activități în aer liber: în măsura în care este posibil una dintre ore/zi să se deruleze în spații deschise (curtea școlii).

Amânarea și anularea manifestărilor sportive, culturale, pe timpul pandemiei în vederea evitării aglomerării pentru limitarea transmiterii infecțiilor respiratorii;

Diminuarea pe cât posibil a deplasărilor cadrelor didactice, elevilor și a personalului unității în incinta acesteia.

Organizarea programului școlar:

Școlile vor trebui să se organizeze înainte de redeschiderea lor și în funcție de dimensiunea unității. Se vor organiza programul și activitățile școală (intrare în clasă, ieșire de la cursuri, mișcarea pe coridoare), astfel încât elevii unei clase nu se întâlnească cu elevii din alte clase sau cu cei de pe același etaj.

Sosirea și plecarea din școli ar trebui organizate astfel încât să se evite aglomerarea copiilor și a părinților la intrarea în școli. Această organizare se va face astfel încât să respecte următoarele:

Decalarea orelor de intrare:

    • intrările și ieșirile din unitate vor fi eșalonate la intervale regulate de timp pentru a se evita aglomerările
    • ora de începere a cursurilor să fie diferită pe clase de studiu, pentru a evita aglomerația școlarilor la triajul epidemiologic și la intrarea în școală (de ex. decalaj de 15-20 de minute);
    • în consecință, și intrarea în pauză se va face la ore diferite pentru a evita aglomerarea la grupurile sanitare.
    • programul școlar adus la cunoștința elevilor să conțină orele de începere și durata orelor la clasă și a pauzelor, precum și a pauzei/pauzelor de masă;
Organizarea spațiilor în clase

Predarea ar trebui organizată în clasă de maximum 10-15 elevi, astfel încât să fie alocată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare elev și 4 mp suplimentar pentru profesori. Este posibilă creșterea numărului de elevi în funcție de condițiile locale, dar trebuie îndeplinită condiția unui singur copil în bancă.

Compoziția grupurilor claselor va fi neschimbată și copilul nu va putea schimba clasa sau grupul. Contactul reciproc între grupuri va fi limitat.

Nu vor fi permise organizarea de cluburi școlare sau grupuri de hobby sau alte activități care presupun participarea simultana a unui număr mai mare de 3 elevi.

Locurile din clasă trebuie să fie fixe, adică după aranjarea elevilor, în bănci, aceștia nu vor mai schimba locurile între ei pe toată perioada cursurilor.

Fiecare elev va ocupa loc în bancă la o distanță de cel puțin 1,5 m față de ceilalți. Măsurarea se va face cu metrul între centrele scaunelor elevilor, iar numărul maxim de elevi pe clasă trebuie să nu depășească jumătate din efectiv.

Scaunele și banca trebuie dispuse astfel încât distanța între bănci să fie cât se poate de mare, de preferință lângă pereți, dacă spațiul permite acest mod de aranjament, de exemplu prin păstrarea unui pupitru gol între două pupitre ocupate.

Experimentele la orele de chimie/fizică/biologie care necesită mișcare și/sau interacțiune strânsă între elevi nu trebuie organizate. Elevii nu se vor muta din clasa de bază în laboratoare. Experimentele pot fi prezentate pe înregistrări video.

Organizarea activităților și supravegherea în timpul pauzelor

Elevii din ciclul primar să fie supravegheați pe toată durata pauzelor;

Activitățile vor fi organizate pe cât posibil în curtea școlii, cu păstrarea distanței de minimum 1,5 m între elevi. Elevii nu se vor îmbrățișa, nu își vor atinge reciproc mâinile și nu vor sta aproape unul de celălalt. Vor fi eliminate jocurile și alte activități care implică formarea unor grupuri care duc la reducerea distanței dintre elevi. Copiii se pot juca în pauză împreună, într-un grup limitat de 3 elevi, doar din aceeași clasă;

Elevii nu vor consuma în comun mâncarea sau băuturile și nu vor schimba între ei obiectele de folosință personală (atenție la schimbul de telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc)

Comunicarea de instrucțiuni pentru părinți

Părinții și cadrele didactice trebuie să-i ajute pe copii să depășească cât mai ușor eventualele reacții de nervozitate, agitație, tristețe, dureri de cap, de stomac explicându-le că reacțiile organismului lor sunt absolut firești în raport cu această situație ieșită din comun.

Trebuie să li se arate sentimentul de siguranță și ocrotire.

Copiilor să li se explice că nu trebuie sub nicio formă să-i stigmatizeze pe cei care au avut boala, după reîntoarcerea lor la școală. Toți trebuie să înțeleagă faptul că virusul îi poate afecta pe oricare dintre ei, indiferent de zona în care locuiesc, de etnie, de vârstă, de gen sau de situația materială a părinților.

Părinții aparținători nu vor însoți copiii în interiorul școlii și nu au acces în curtea și clădirea școlii.

Comunicarea cu părinții se va realiza telefonic sau prin mijloace electronice în vederea identificării din timp a semnelor de îmbolnăvire și a întreprinderii măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în colectivitate.

Sfaturi utile pentru părinții care au copii în clasele 0-5:
  • Vorbește cu copilul tău despre cum acesta se poate proteja pe el, dar și pe cei din jur împotriva infecției cu noul coronavirus.
  • Explică-i copilului că, chiar dacă școala se redeschide, viața de zi cu zi nu va fi la fel ca înainte, deoarece trebuie să avem grijă de noi și să evităm răspândirea infecției.
  • Acordați atenție stării mentale a copilului și discutați cu el despre orice modificări ale stării lui emoționale.
  • Învață-ți copilul cum să se spele pe mâini corespunzător și vorbește cu acesta despre cum respectăm sfaturile generale cu privire la o igienă corespunzătoare și la păstrarea distanței.
  • Roagă-ți copilul să se spele pe mâini: atunci când ajunge la școală, când se reîntoarce acasă, înainte și după utilizarea toaletei și ori de câte ori este necesar.
  • Însoțiți copilul doar până la intrarea în spațiile exterioare ale școlii. Evitați contactul la mai puțin de 1,5 m cu alte persoane la intrare în școală.
  • Asigurați-vă să fie copilul îmbrăcat corespunzător, inclusiv în eventualitatea petrecerii unei părți din timp în aer liber, amintiți-vă de crema cu protecție solară, dacă vremea este bună.
  • Sfătuiți-vă copilul să nu consume în comun mâncarea sau băuturile și să nu schimbe cu alți elevi obiectele de folosință personală (atenție la schimbul de telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc). De exemplu, nu oferiți nimic de mâncat sau de băut întregii grupe sau clase la ziua de naștere sau cu alte ocazii.
  • Curățați sau dezinfectați zilnic acasă aparatele electronice ale copilului (telefon, tabletă, computer, mouse).
  • Acordați atenție deosebită semnelor de boală. Dacă copilul prezintă cel mai mic semn de boală, atunci rețineți copilul acasă. Copilul se poate reîntoarce la școală numai după ce acesta nu am mai prezentat simptome timp de 48 de ore sau la recomandarea medicului.
  • Dacă sunteți bolnav, rămâneți acasă și nu duceți copilul la școală.
  • Dacă copilul se îmbolnăvește în timpul programului la școală, luați-l imediat acasă și contactați medicul de familie sau serviciile de urgență, după caz.
Măștile, obligatorii pentru profesori, iar pentru elevi doar în pauze

Purtarea măștilor faciale de protecție este obligatorie pentru cadrele didactice și cadrele auxiliare și recomandabilă pentru elevi (recomandăm utilizarea unor măști mărime adecvate pentru elevi și purtarea acestora doar în pauze);

Măsuri privind transportul în comun al elevilor la și de la unitatea de învățământ

Transportul la și de la școală trebuie să fie organizat astfel încât autobuzele să funcționeze la jumătate din capacitate, iar elevii trebuie să fie așezați astfel încât să se respecte distanțarea de minimum 1,5 m între pasageri. În acest sens, poate fi suplimentat numărul de autobuze sau decala în timp orarul de transport.

În drum către școală, elevii sunt supuși regulilor generale de conduită prevăzute în măsurile de criză, în special: acoperirea gurii și nasului, echipament de protecție mască și respectarea distanțelor de 1,5 m.

Șoferul autobuzului și personalul de însoțire vor respecta măsurile generale de protecție. Autobuzul va fi aerisit temeinic după fiecare cursă.

Alte măsuri

Sala de bibliotecă se recomandă fi utilizată individual numai cu scopul de a primi sau returna literatura de studiu.

Trebuie evitate activitățile cu riscul de transmitere ridicat al infecției, de exemplu activități cu contacte interpersonale apropiate sau cu număr mare de persoane, cum ar fi manifestările școlare, taberele, excursiile, alte activități extrașcolare în grup mai mare de 3 elevi.

Unitățile de învățământ care realizează în incinta unității servirea alimentelor pentru copii trebuie:

  • să adopte măsuri igienico-sanitare stricte, precum și măsurile de prevenție pentru infecția Covid-19 de distanțare fizică (echipament protecție, igienizare, dezinfecție, instruire);
  • să evite distribuirea de alimente care nu sunt ambalate individual;
  • se va evita/restricționa organizarea de evenimente la care se servesc alimente în regim de bufet deschis.”

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...