De la sport la afaceri: Cum a ajuns Ducu Găvan să pună pe picioare o cârciumă, în inima Bistriței

Ducu Găvan, creatorul bine-cunoscutului restaurant Crama Veche din Parc, s-a născut în Tiha Bargăului. Dintr-o familie de oameni muncitori și comercianți, acesta a deprins de la proprii părinți rădăcinile antreprenoriatului. Pe vremea comunismului a fost profesor, dar  vindea și sandvișuri. De atunci, a găsit mereu o cale de a se descurca și de a trăi bine. Acum, după 25 de ani de experiență în ospitalitate, are un cuvânt de spus.

Antreprenorul Ducu Găvan a vorbit la Bistrițeanul Live despre cum a ajuns să dețină unul dintre cele mai cunoscute localuri din inima Bistriței, dar și cum a fost drumul de la catedră spre afaceri:

”În Tiha Bârgăului oamenii aveau tot ce le trebuie acasă. Părinții mei munceau în comerț, de aici am preluat și eu îndemânarea. Dar aveau și gospodărie. Tot acolo am fost crescut, la fel ca ceilalți cu simțul proprietății. E o trăsătură a Bârgăului. Am fost crescut de dreapta, oarecum. Eu cred că un om de afaceri trebuie să fie de dreapta.”

Ducu Găvan a fost mereu pasionat de sport. Făcea zilnic naveta de la Tiha Bârgăului la Bistrița. Pornea în creierii nopții la ora 5, iar după școală frecventa antrenamentele zilnice și ajungea înapoi acasă tocmai seara, la ora 21. N-a contat că e frig, ploaie sau caniculă. La recomandarea unui fost profesol din școala generală, care îi cunoștea abilitățile, a decis să facă următorul pas în cariera sportivă.

„Am făcut școala de tumbe, cum îi zic eu. Pe vremea aceea era una singură în România. Am dat admitere la Institutul de Educație Fizică și Sport în 1982. La vremea aceea am fost 19 de candidați pe un loc. Eu veneam din lotul național de caiac canoe. S-a făcut o selecție în Bistrița. Eram un lot de perspectivă pentru Olimpiada din 1984 de la Los Angeles. Din 40 de copii am rămas 8. Iar din cei 8, unul a fost în caiacul de la Los Angeles. Practic, scopul a fost îndeplinit. Pe mine m-a recomandat fostul meu diriginte din gimnaziu, dl. Ilieș, pentru că eram înnebunit după sport. Nu aveam habar de canoe. Eram înnebunit după Patzaichin. Chiar aveam în plan să îl aduc la Colibița, dar nu a mai fost să fie. Mi-au trebuit 6 luni să învăț să stau în barcă, nefiind învățat sau obișnuit. După un an, eram în lotul național de juniori.”

Cariera de sportiv practicant i s-a încheiat în urma unor probleme de sănătate. Însă, singur a realizat că nu are condiția fizică potrivită să performeze la nivelul la care și-ar fi dorit. Astfel că a schimbat foaia, dar a rămas în domeniu și a devenit profesor.

„ M-am apucat să învăț anatomie. Am intrat din prima la IEFS. Am terminat cu bine și proba de maiestrie, care se dădea atunci. Dl. Ștefănescu, un fost dascăl al meu, m-a căutat în curtea facultății să îmi ofere un post de profesor la Bistrița. Faptul că aveam un post la Bistrița era o mare realizare. 14 ani cât am lucrat în învățământ, am lucrat doar în performanță.”

A investit banii de la nuntă

Timpul a trecut dar sangele de antreprenor i-a dat tarcoale lui Ducu Găvan. Astfel că în perioada Revoluției acesta a decis să încerce și lumea business-ului.

„Revoluția m-a prins fiind profesor, dar și un antreprenor la început de drum. Am avut 5.000 de lei rămași de la nuntă, ca investiție. O nuntă simplă făcută cu 110 oameni. Aveam un chioșc în gară pictat cu Donald și ciocănitoarea Woody, atât mi-am permis. La mama acasă am găsit o presă de făcut sandvișuri. Cu presa aceea, cu niște ness Amigo cu greu obținut și suc din sirop de la fabrica de zahăr din Lechința, am început afacerea. Mergeam cu bicicleta până la Lechința după sirop, după cate 20l.

Făceam sandvișuri cu parizer și unt. Făceam totul manual. Am fost asociație familială prima dată. Ne programam cu soția programul la chioșc în funcție de orele de predare la școală. În 1999 când am simțit că nu le mai pot face bine pe ambele, am renunțat la învățământ. N-am vrut să țin acel post ocupat, când poate era altcineva care își dorea să fie profesor și să o facă mai bine decât mine.”

Povestea nu s-a oprit aici și având succes, afacerea a inflorit cu pași repezi. Spiritul de antreprenor și-a spus cuvântul la fiecare încercare de expansiune, transformându-se într-un succes. Așa a ajuns Ducu Găvan să transforme 13.000 de dolari avuți de un prieten nu foarte priceput într-ale investițiilor, în 7-10 milioane de dolari în doar un an, dintr-un en-gros.

Pe lângă suma investită inițial s-au mai adăugat și diverse credite folosite pentru investiții. A riscat lăsând gaj casa mamei sale și alte bunuri, însă nu în zadar. Cu toate acestea, toți apropiații săi au avut încredere în ideile și proiectele sale.

„Având bani, îmi permiteam să manânc la restaurant și mereu făceam nazuri. Într-o zi m-am trezit la depozit cu un crașmar. El voia să scape de spațiul de la Ciocarlia, de pe pietonal, implicit și de datoriile pe care le avea. Am făcut o dispoziție de încasare pe care i-am dat-o ca să își plătească datoriile. Nu am uitat niciodată cât m-a ajutat și câte mese ne-a plătit de-a lungul timpului. Am fost și am văzut localul dansului și am decis să îl iau. Am renovat tot spațiul, care a necesitat mulți bani. Am făcut inaugurarea și în 15 august 1996 am deschis restaurantul, numit Corida.

Se numea așa pentru că era o societate româno-spaniolă, făcută în parteneriat cu prietenul meu. Pe vremea aceea, firmele mixte erau scutite doi ani de impozite. Începusem cu vreo 80-100 de feluri de mâncare. Restaurantul Corida avea 12 mese și 14 angajați. 2 ani am lucrat în regim de rezervare, nu aveam mese libere.”

A investit 500.000 de euro în beciul de la Casa de Cultură

Restaurantul Ciocarlia era un restaurant care aducea venituri insuficiente în perioada călduroasă a anului. Astfel, Ducu a căutat o variantă prin care să își dezvolte business-ul și pe perioada de vară.

”Am căutat un loc unde să fac o terasă, ca să mențin afacerea. Având un depozit în partea cealaltă a Cramei, am încercat acolo. În primă fază am făcut terasa, pe care am numit-o Corida En Sol. Între timp, m-am despărțit de asociații mei. Și m-am asociat cu o altă prietenă. Fiind în Germania, unde locuia și ea, i-am explicat planul meu iar în două săptămani ea a venit la Bistrița împreună cu tatăl ei, avocat. Așa ne-am asociat și am dezvoltat restaurantul cu ajutorul și cu banii lor.

 După un an, Casa de Cultură scosese la licitație beciul, așa că l-am luat eu și m-am gandit să fac un restaurant tradițional, rustic. Stăteam într-o zi pe terasă cu Alexandru Uiuiu, prietenul meu, și i-am explicat cam ce îmi imaginam eu că o să fac din acel beci. Am investit mult în el, l-am renovat de la zero, fiind clădire istorică, dar am vrut ceva real tradițional. Cam 500 mii euro au intrat ca investiție per total.”

Emisiunea la care a fost prezent Ducu Găvan o puteți urmări mai jos: