Când vine vorba despre limbaj, ardelenii și bistrițenii trăiesc parcă în altă lume. Bistrițenii nu spun „timp”, ci spun „vreme”; în loc de „ore” folosesc „ceasuri”, iar în loc de „puțin” preferă „o țâră”.

De ce vorbesc ardelenii rar? Ca să-i înțeleagă restul, ar spune o nevinovată glumă.  Potrivit etnologului bistrițean Iosif Ciunterei ardelenii au un grai aparte, distinct. El se remarcă printr-o liniște și o bunătate aparte în glas. Este un grai care reflectă nu doar felul lor de a vorbi, ci și esența modului în care trăiesc și se raportează la lume.

Iată câteva exemple care ilustrează acest grai: “Bistrițenii nu spun „timp”, ci preferă mai degrabă „vreme”, un cuvânt care parcă te duce cu gândul la schimbările anotimpurilor. În loc de „ore”, folosesc cuvântul „ceasuri”, sugerând parcă o măsurare mai lentă și mai atentă a trecerii timpului. În loc să spună „trei”, bistrițenii spun „tri”, în loc de „puțin”, preferă expresia „o țâră”. Decât să spună „am terminat”, ei spun „am gătat”, o expresie care te duce cu gândul la finalizarea unui lucru cu grijă și răbdare, nu în grabă. De asemenea, în loc de „mergem”, folosesc „merem”, iar în loc de „repede”, spun „iute”, ambele expresii amintind de un ritm mai domol, dar sigur.

În vocabularul lor, „pâinea” devine „pită”. În mod surprinzător, pentru „mâine” spun „mâne”, un termen ce păstrează o rezonanță latină, conectând astfel prezentul cu trecutul. Când se adresează cu respect unui vecin sau cunoscut, bistrițenii folosesc „bătrâne”, un cuvânt cu rădăcini latine (veteranus), care, deși aparent arhaic, poartă o încărcătură profundă de respect a experienței de viață.

Alte exemple de expresii caracteristice ardelenilor și deci bistrițenilor includ: “Se coperă” în loc de „se învelește” și „fain” în loc de „frumos”, un cuvânt de origine germană, care a fost adoptat cu drag de-a lungul secolelor în dialectul lor. Cuvântul „servus” este folosit cu respect pentru a saluta, menținând vie o tradiție latină care exprimă “sunt servul tău, la dispoziția ta. Încearcă să desființeze modernul „la revedere” (de origine italiană) sau banalul şi secul „bună” din Regat( cu corectura de rigoare, în ultimii ani se aude tot mai des acel ridicol pa,pa). Iar ca răspuns, vine imediat acel superb „rețiproca”.”

Vorba bistrițenilor este rară, cumpătată, molcomă și pătrunsă de înțelepciunea celui care vorbește doar când are cu adevărat ceva de spus. Este un limbaj ce respinge bârfa și vulgaritatea, păstrându-și astfel  autenticitatea.

Ei refuză să folosească apelative stridente precum „bă” sau „mă”, termeni care și-au găsit loc în alte regiuni, dar nu și aici, în această comunitate care prețuiește bunul simț și respectul reciproc. Și chiar dacă vremurile se schimbă, bistrițenii rămân fideli unui limbaj curat, care reflectă claritatea și profunzimea sufletului lor.

Termenul „musai”, cu rădăcini în maghiarul „muszáj” și germanul „muß sein”, este un transilvanism curat, adânc înrădăcinat în graiul bistrițenilor, ce subliniază necesitatea și importanța anumitor lucruri, cu o expresivitate aparte.

Nu bârfesc şi nu le e ruşine cu arhaismele şi meandrele dialectelor lor- fie ei medici, ofiţeri de carieră, preoţi, profesori, bătrâni, sau mai tineri.”

Foto: cluj.com