Isabel Allende – Suma zilelor
Isabel Allende se descrie ca fiind o femeie latină autentică care dorește să-și mențină familia aproape: fii, nepoți, copii vitregi, persoane „adoptate” pe parcurs etc. Întregul „clan” trece prin multiple încercări, dar la nevoie se unesc toți pentru a-l scoate la liman pe cel aflat în necaz.
Și pentru că nu este vorba despre o familie obișnuită, aflați că nora povestitoarei descoperă că este lesbiană și se îndrăgostește de partenera fiului vitreg al sus numitei autoare – toate acestea după o căsnicie lungă soldată cu trei copii. Fiul rămas singur și neconsolat, are pe cap o mamă (tot draga noastră Isabel) care se pune pe pețit pentru a-i găsi o consoartă.
Sună familiar de latin, nu? Condimentați totul cu felul ironic în care sunt dezbătute cele mai controversate subiecte: de la implanturile cu silicon și consumul de marijuana, până la politica SUA. În carte apar tot felul de personaje remarcabile fie prin bizareriile lor, fie prin dăruirea de care dau dovadă, dar știți cum este realitatea prin ochii unui scriitor…
Paula Hawkins – Fata din tren
Hawkins vrea să demonstreze că știe să scrie și îi iese pentru că nu-ți prezintă personaje cu care să poți empatiza ușor sau pe care să le placi din prima, poate nici chiar din a doua. Toate au defecte mai mici sau mai mari, ascund secrete și par a fi capabile de crimă.
Dar descurcarea ițelor nu o face decât Rachel, tipa de treizeci și ceva de ani, alcoolică, șomeră, care de câteva luni pretinde față de colega sa de apartament că încă mai are un loc de muncă și care de fapt se bucură de rutina de a călători din Ashbury, o suburbie londoneză, până în oraș pentru a-și pierde timpul prin biblioteci sau navigând aiurea pe net.
Și totuși, există altceva ce animă existența anostă a lui Rachel – în fiecare zi trenul oprește în dreptul unei case unde locuiesc Jess și Jason, un cuplu tânăr, asupra căruia eroina proiectează propria idee de fericire. Doar că de la depărtare lucrurile nu sunt niciodată așa cum par, iar atunci când Jess este declarată dispărută, Rachel se simte nevoită să intervină. E în măsură să furnizeze detalii poliției datorită lucrurilor pe care le-a observat din tren.
Dar din păcate memoria nu o ajută prea mult atunci când amintirile îi sunt ținute captive de beții crunte. Chiar și așa povestea ia o turnură neașteptată atunci când dorința de a îl ajuta pe Scott, numele adevărtat a lui Jason, ajunge să o bage în belele și mai mari cu fostul soț și cu poliția.
Dan Chișu – Garsoniera din pădurea de macarale
Deși acțiunea te ia prin surprindere în multe locuri, nu aceasta pare a fi intenția lui Dan Chișu. Relatarea evenimentelor este cursivă – în ciuda întreruperilor naratorului băgăreț – iar suspansul crește parcă în mod intrinsec, ca o consecință a fiecărei acțiuni precedente, nu ca un element aparte integrat în roman ca să-i sporească din calitate.
Astfel, o simplă scenă de intimitate exhibată, devine intrigă pentru evenimente care se pot întrevedea începând din acel moment, chiar dacă ele erau complet ascunse cititorului cu doar o frază mai înainte.
Între cele trei personaje principale există un echilibru interesant. Fiecare diferit de celălalt, se completează, ba chiar mai mult, fiecare dintre ele este creat, conturat, pe celelalte două. Așa încât, atunci când, la finalul cărții, unul dintre aceste trei personaje își etalează public partea urâtă, cea care trebuia ținută în cel mai mare secret, expuse par a fi de fapt toate cele trei personaje.
Fără un efort prea mare de imaginație, oricare dintre ele ar fi putut să se afle în acel moment acolo, ținând în mână obiectul cel mai compromițător cu putință și privind buimac după cel pe care îl avusese în mână și îl scăpase.
Zorin Diaconescu
