J. Arlidge, Ghici cine moare primul
În „Ghici cine moare primul”, Helen Grace se confruntă cu un număr de cazuri înlănțuite, cu o legătură evidentă între ele. Un răpitor misterios, care pare să aibă capacitatea de a-și schimba înfățișarea și purtarea de la o victimă la alta, pune într-o situație-limită mai multe „cupluri” neobișnuite: doi îndrăgostiți, doi parteneri de afaceri, o mamă cu o situație materială precară și fiica ei cu dizabilități.
După o cursă contra cronometru pentru a dobândi indicii și fel de fel de situații care îi clarifică lui Grace aspecte încețoșate ale cazurilor, aceasta ajunge la concluzia că răpitorul (transformat și în criminal indirect) o urmărește personal, purtându-i o râcă nejustificată… până la proba contrarie.
Cristian Fulaş, Fâşii de ruşine
Personajele lui Cristian Fulaş sunt croite pe măsura poveştii pe care o construieşte. Desprinşi din marginea societăţii unde îşi tot fac veacul, aceştia aduc cu sine o notă de originalitate. Intelectuali decăzuţi, muncitori ostracizaţi de familii sau, aşa cum e cazul eroului nostru central, scriitori care se autodistrug maşinal, toţi la un loc completează tabloul decadent al scriiturii din Fâşii de ruşine.
Chiar şi titlul, dacă mă întrebaţi, este unul pe măsura naraţiunii. Să fie poate o paralelă cu Banda lui Möbius, din care nu există ieşire şi totul este circulatoriu? Nu am un răspuns, dar cert este că această cursă de şoareci în care cad victimele alcoolismului este descrisă minuţios şi profund de autorul nostru. Mă opresc, schimb câteva vorbe cu Profesorul. E un personaj. Are plete albe, se poartă la costum, ştie câte-n lună şi-n stele despre cărţi. Observăm prototipul alcoolicului care cade în patima băuturii din cauza neînţelegerii propriei meniri sau a rolului pe care îl are în societate.
Max Brooks, Războiul Z
Max Brooks face în această carte un periplu amplu, încercând să acopere ceea ce el consideră că ar putea fi important pentru stabilirea cât mai coerentă atât a firului cronologic al războiului, cât și al impactului acestuia asupra individului, asupra comunităților de toate tipurile, precum și asupra întregii lumi.
Nu credeam, atunci când am început să citesc cartea, că voi avea parte de altceva decât de o carte cu zombi așa cum sunt multe altele, dar în special așa cum sunt o sumedenie de filme, în care firul epic „se concentrează asupra unui grup de persoane care încearcă să ajungă din punctul A în punctul B”, după cum spune chiar autorul în interviul menționat. Dar ceea ce Războiul Z mi-a rezervat a fost mai mult decât o surpriză. A fost o revelație.
Cum ar reacționa un preot în atare situație? Dar un spion? Dar o femeie pilot? Un hacker? O fată cu dizabilități psihice? Un medic? Un regizor?… etc. Max Brooks dă răspunsuri coerente și realiste la aceste întrebări.
Zorin Diaconescu
