8.9 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 2, 2024

DE CITIT: Dulcea pustiire a poetului Atila Racz

Se pare că țipătul lui Munch și-a găsit expresia poetică, într-un mod exemplar, într-o carte al cărei titlu m-a obsedat ani de zile: „Dulcea mea pustiire” (Editura Tipomur, 1994), semnată de Atila Racz…

Atila Racz s-a născut în Năsăud, în anul 1957, dar – după cum mărturisește undeva prietenul său, poetul David Dorian – la 12 ani s-a mutat cu familia în Bistrița.

Publicată în anii regimului comunist, cartea poetului bistrițean ar fi fost socotită, zic eu, primejdioasă”. Cel puțin.

Dar Atila Racz a preferat să gândească pe cont propriu și să-și publice poemele abia la 36 de ani, în anul 1994.

Eu zic că versurile lui Atila Racz sunt astăzi încă vii. Sunt poeme pe care timpul nu a reușit să le demonetizeze. Să le facă uitate. Probabil dacă ar fi fost receptată/gândită pe măsura importanței ei, „Dulcea mea pustiire” ar fi fost o carte de prim raft. Rămâne, oricum, una de referință. Din punctul meu de vedere.

De altfel, se poate identifica o sensibilitate expresionistă care îl apropie de Trakl și de Bacovia. Demn de apreciat rămâne totuși strădania poetului de a nu căuta metafora cu orice preț. Și nici podoabele zornăitoare.

Eu, ca cititor, nu trebuie să-mi bat capul să descifrez „sensul ultim al lumii”, răzuind fardul gros, inestetic, indecent, de pe fața poemelor.

Atila Racz scrie poeme puternice, directe, pline de emoție, care traversează timpul. Nu cântece de pahar, ci frumoase și triste poeme de dragoste:

Atâtea nopți am dormit în frig

beat și flămând…

auzeam aerul subțire foșnind

dar tot mai transparentă erai

șiroind printre arțari

iar fluturii aceia albi și brumați

îți întunecau goliciunea.

Beat, îți spun…

nimeni n-a plâns deși legat de o noapte

te-am înghițit și între dinți

ți-am simțit sânii

dar noapte era și nimeni n-a plâns

era un frig împuțit

într-o baltă sângera luna

ci nu-mi aduc aminte

oh… nu-mi amintesc de te-am iubit

Mirosea parcă a cireșe amare

palma de pământ în care te-am pierdut

și te-ai ridicat ca un abur

peste coastele dealului verde de fată

dar era iarnă

și era tare frig.

Mi se părea bunăoară că nu mai sunt

de aceea îmi aprindeam mâinile

deși însele nu ardeau… nu mai ardeau

cum în copilărie văzut – am

o pasăre în cenușă plecând

dar îmi era frig, dragă pustie!

NICOLAE  AVRAM 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GUMIX Bistrița: Servicii complete de vulcanizare, cu aparatură de ultimă generație! Inclusiv HOTEL pentru cauciucuri

Băieții de la GUMIX aduc bistrițenilor servicii complete de vulcanizare, cu aparatură de ultimă generație. Profesionalismul...

Descoperă duo-ul perfect pentru o igienă bucală corespunzătoare!

Menținerea unei igiene orale corespunzătoare este esențială pentru sănătatea dinților și a gingiilor. În ultimii ani, tehnologia a adus o serie de inovații în domeniul îngrijirii dentare, cele mai notabile fiind irigatorul bucal și periuța de dinți electrică.

Mare fan PIZZA?! NU rata evenimentul de la Colina Unirea, din weekend! E cu degustare: diferite tipuri de pizza gourmet, chiar pizza dulce!

Dacă iubești pizza și vrei să o încerci în toate combinațiile posibile, chiar rare - gourmet,...