O minunată pledoarie pentru ficțiune? O poveste de iubire care ține mai mult decât o singură viață? O călătorie prin vămile văzduhului? „Drumul spre Soare-Răsare”, romanul Ioanei Nicolaie (originară din Sângeorz), se găsește la Librăria Humanitas Bistrița. Promoție specială, până în 14 martie!
Drumul spre Soare-Răsare, noul roman al Ioanei Nicolaie, vă așteaptă la Librăria Humanitas din Bistrița. „În paginile lui se topesc istorii, povești, de la cea individuală, a eroului care trebuie să se salveze, și să fie salvat, prin aducere aminte – până la cele colective, care țin de Istoria mare, care ne desenează tuturor viețile.
Realistă și fantastică în același timp, lumea cărții se dezvăluie, precum în picturile lui Chagall, nu doar imprevizibilă, ci și plină de culoare” – precizează cei de la Librăria Humanitas.
„Ioan Stanomir va rămâne, probabil, autorul celei mai vii cărți de dragoste filială din proza noastră!, a remarcat Ioana Pârvulescu, referindu-se la volumul Mama: O fotografie a timpului și a iubirii.
„Cartea Mama: O fotografie a timpului și a iubirii este o poveste fără sfârșit, plină de melancolie.
O reconstituire afectivă, din memoria care se remodelează în noi și noi versete. Un mod de a transforma doliul într-un fel, foarte personal, de bucurie. Portretul mamei se luminează și se desenează în tușe aproape metafizice și în sunetele unui dor fără sațiu. Este, atât în mamă, cât și în fiul care o creează iar și iar, un «amestec de visare romantică și îngândurare cehoviană», «de exaltare muzicală și luciditate a inimii», «devoțiune și discreție»...”, notează Ioana Pârvulescu.
Tot la Humanitas Bistrița găsiți o reeditare a romanului Mâini cuminți scris de Ana Dragu – coordonatoarea Centrului de Resurse și Referință în Autism Micul Prinț din Bistrița.
Bogdan-Alexandru Stănescu: „Povestea Anei, a Ariei și, în primul rând, povestea lui Sașa, băiețelul autist atât de fascinant, de fermecător, de talentat, e una reală.
Este povestea unei femei singure, care crește doi copii, dintre care unul are nevoi speciale. Și face toate astea muncind pe rupte în timpul zilei, studiind boala în timpul nopții, fără a o lua razna (sau poate o ia câteodată, dar asta nu reiese decât vag din anumite replici strecurate în carte). (…)
Există în carte un (…) sentiment, copleșitor: e o duioșie care se ascunde în cele mai mici gesturi ale personajelor (persoanelor), în setea lor de normalitate, în felul cum aplică o hermeneutică constantă fiecărui gest al Darului care se numește Sașa. O duioșie contagioasă care scoate cuplul din izolare și, în cele din urmă, creează o mică și fidelă comunitate de inițiați în jurul său…”