0.4 C
Bistrița
miercuri, ianuarie 22, 2025

Doi bistrițeni cer daune de 1,3 mil. euro Primăriei Bistrița, secretarului Floare Gaftone și arhitectei Monica Pop

Doi bistrițeni au acționat în judecată luna aceasta Primăria Bistrița, dar și pe Floare Gaftone, secretarul municipiului și pe arhitecta Monica Pop. Acesta cere despăgubiri de 1,3 milioane de euro după ce a fost obligat de instanță să demoleze o clădire pentru care primise autorizație de construire de la Primărie, care a fost ulterior anulată de instanță.

Primăria Bistrița, Floare Gaftone, secretarul municipiului și arhitecta Monica Pop sunt acționați în judecată de doi bistrițeni. Dosarul a fost înregistrat chiar luna acesta la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Potrivit Gazeta de Bistrița, totul ar fi pornit de la un imobil construit pe Calea Moldovei în anul 2006, în baza unei autorizații de construire eliberate de municipalitate.

Autorizația respectivă a fost anulată de instanță 8 ani mai târziu, în urma unei acțiuni a unor vecini. Oamenii au fost nevoiți să dărâme imobilul, tot obligați de instanță.

Acum, bistrițenii cer Primăriei Bistrița, secretarului și arhitectului șef al municipiului despăgubiri în valoare de 1,3 milioane de euro, dar și plata contravalorii lucrărilor de demolare a construcției.

Primăria Bistrița nu le-ar fi cerut celor doi, la emiterea autorizației de construire să depună alături de documentația tehnică și un studiu de însorire. Acesta a fost detaliul care i-a ajutat pe vecini să câștige procesul și să obțină demolarea construcției.

„Atâta timp cât s-a dispus demolarea construcției și au fost demarate și demersurile de executare silită a acestei obligații, putem vorbi fără putință de tăgadă de existența unui prejudiciu cert în patrimoniul nostru”, se arată în documentele depuse la dosar, citate de Gazeta de Bistrița.

Întreaga poveste o puteți citi AICI.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cozonacii Babka, pâinea cu maia sau ciocolata Dubai, printre produsele preferate de clienții Sweet Iris în 2024. O surpriză irezistibilă pentru 2025:

Bunătățile de pe rafturile Patiseriei Sweet Iris s-au vândut ”ca pâinea caldă” în 2024. Cozonacii Babka...

Clinica SANOVIL Bistrița angajează asistent medical generalist, infirmieră, personal Întreținere! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița își mărește echipa! Se caută asistent medical generalist, Infirmieră și Personal Întreținere Tehnic. Se oferă contract de muncă pe o perioadă nedeterminată și salariu motivant. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan:

FOTO: Dacă iubești deserturile și vrei să treci la nivelul următor, acum ai ocazia să te perfecționezi la cursurile pentru Un Dulce De Zece!

Ești pasionat de cofetărie, dar torturile îți dau bătăi de cap, încă nu le știi toate...