5.2 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 1, 2025

Dănuț Resvanță, bârgăuanul care și-a incendiat casa, cu copiii săi înăuntru și a simulat un „atac mafiot”, condamnat la ani grei de închisoare

Dănuț Resvanță înscena acum 8 ani un adevărat atac mafiot, „condimentat” cu incendierea casei sale cu un cocktail Molotov și focuri de armă trase în mașina sa. Acesta a fost condamnat săptămâna trecută la 11 ani și 5 luni de închisoare. Complicele sale, soția și concubina sa, au fost și ele condamnate la câte 8 ani și jumătate de închisoare. Copiii lor, care au fost puși în pericol în toată povestea, primesc despăgubiri.

Tribunalul Bistrița-Năsăud s-a pronunțat săptămâna trecută în dosarul în care este judecat Dănuț Resvanță, un bârgăuan care a fost protagonistul unor scene de film, în urmă cu 8 ani, în preajma alegerilor locale.

Daniel Resvanță candida în 2016 la Primăria Tiha Bârgăului, din partea UNPR, iar cu o zi înainte de alegerile locale, acesta a susținut că alți doi candidați i-ar fi dat foc la casă și ar fi tras focuri de armă spre mașina sa.

Bărbatul susținea că cineva i-a incendiat casa cu un cocktail Molotov, iar mai apoi a tras mai multe focuri de armă spre mașina cu care încerca să fugă, alături de soție, concubină și cei 4 copii ai lor.

La câteva zile de la incendiu și presupusul atac, procurorii ajung la concluzia că bârgăuanul a înscenat întreaga poveste, iar complice i-au fost cele două femei cu care trăiește, soția legitimă și concubina.

„În cursul anului 2016, inculpatul a renovat o casă situată pe Valea Ursului, în satul Tureac, unde locuia cu soţia şi cei trei copii şi cu concubina şi un alt copil, pentru care a obţinut o poliţă de asigurare de 350.000 euro de la societatea comercială Alianz Ţiriac, deşi valoarea asigurată nu putea depăşi 40.000 de euro. Poliţia de asigurare a fost încheiată în data de 18 mai 2016. În data de 3 spre 4 iunie 2016, inculpatul a incendiat şi acest imobil cu ştiinţă şi în timp ce soţia, concubina şi cei patru copii se aflau în imobilul respectiv. Apoi, în aceeaşi noapte, a tras cu o armă deţinută fără drept 7 focuri de armă asupra imobilului şi a autovehicolului său, simulând astfel că o altă persoană ar fi urmărit să-l agreseze şi să-i incendieze casa“, declara la acea vreme, procurorul-şef adjunct şi purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Angela Sângeorzan.

A fost condamnat la 11 ani de închisoare!

Resvanță a fost trimis în judecată abia în 2020, iar săptămâna trecută, judecătorii au venit cu o primă sentință. Bărbatul a fost condamnat la 11 ani și 5 luni de închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Acesta a fost judecat și pentru dare de mită, distrugere, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă, inducerea în eroare a organelor judiciare, care însă, până la finalizarea procesului s-au prescris.

Condamnate au fost și soția și concubina sa la 8 ani și jumătate de închisoare pentru complicitate la tentativă de omor. Au scăpat de complicitate la înșelăciune privind asigurările, complicitate la distrugere și inducerea în eroare a organelor judiciare, faptele fiind prescrise.

Cei trei trebuie să plătească celor patru copii pe care i-au pus în pericol, în solidar, 5.000 de euro, daune morale. Lui Resvanță i s-a confiscat și un autoturism de teren oferit mită unui ofițer din cadrul ISU, dar și arma și s-a pus sechestru asigurator pe mai multe bunuri.

Decizia nu este una definitivă, fiind deja atacată de Resvanță.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Stewo Năsăud angajează Asistent manager și Șef de schimb, Arena by Casa EMA are nevoie de ospătar

STEWO Plastic Prod din Năsăud caută Asistent manager și Șef de schimb, Restaurantul Arena by Casa EMA angajează ospătar. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica SANOVIL Bistrița, MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan:

Cozonacii Babka, pâinea cu maia sau ciocolata Dubai, printre produsele preferate de clienții Sweet Iris în 2024. O surpriză irezistibilă pentru 2025:

Bunătățile de pe rafturile Patiseriei Sweet Iris s-au vândut ”ca pâinea caldă” în 2024. Cozonacii Babka...

Clinica SANOVIL Bistrița angajează asistent medical generalist, infirmieră, personal Întreținere! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița își mărește echipa! Se caută asistent medical generalist, Infirmieră și Personal Întreținere Tehnic. Se oferă contract de muncă pe o perioadă nedeterminată și salariu motivant. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan: