-1.2 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Antrenorul de box Dani Borgovan își revine: vorbește și a început să meargă

Potrivit managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany antrenorul de box Dani Borgovan începe să își revină. Acesta vobește și a început să meargă, medicii luând hotărârea de a-l transfera de la Secția Anestezie – Terapie Intensivă la Neurochirurgie.

Dani Borgovan, tânărul antrenor de box ajuns în stare critică la spital în data de 20 octombrie, începe să își revină, potrivit managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany.

Acesta a fost transferat de la Secția Anestezie Terapie – Intensivă la Neurochirurgie. Se pare că acesta a început să vorbească și chiar să meargă cu ajutor și supraveghere:

„Pacientul este stabil hemodinamic și respirator, este conștient, cooperant, vorbește în propoziții scurte, se mobilizează și în cursul zilei de astăzi a fost transferat din Secția ATI în Secția Chirurgie generală, specialitatea Neurochirurgie, unde va continua supravegherea, tratamentul de specialitate și recuperarea medicală”, informează Gabriel Lazany, managerul SCJUB.

Vă reamintim faptul că în 20 octombrie, sportivul Dani Borgovan a ajuns în stare gravă la spital, după un conflict cu iubita sa, în locuința comună. Aceasta ar fi chemat doi frați din Șintereag să intervină în conflict, iar între aceștia și sportiv ar fi avut loc o luptă, în urma căreia Dani Borgovan a ajuns în stare gravă la spital.

Ulterior, cei doi frați au fost puși sub acuzare și arestați preventiv, fiind cercetați pentru vătămare corporală și lovire și alte violențe.

Mai puteți citi pe acest subiect:

IPJ BN: Niciun cadru M.A.I. nu este implicat în acest caz (Dani Borgovan)

Agresorii lui Dani Borgovan, arestați preventiv pentru 30 de zile

CINE sunt cei doi bărbați chemați de concubina lui Dani Borgovan:

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Dumnezeu sa ii dea sănătate, dar acum sa vedem cine mai este implicat?? Am înțeles ca ar fi vorba de Bidon, Joe Bidon și doi agenți FBI și totul ar fi acoperit și mușamalizat de CIA sau MOSAD!!! OTV preia cazul !!!

    • Nu am nici o legatura cu persoanele implicate. Doar ce am citit, dar eu nu cred sub nici o forma ca doar cei 2 l-au adus in halul in care a fost gasit.
      Sa fim seriosi!!!E de plans daca nu se afla adevaratii vinovati, sub nici o forma de ras.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.