-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Curaj: Sute de femei, dar și bărbați din Căianu Mic, la Primărie, la control medical

Sute de femei, dar și bărbați din Căianu Mic au participat zilele trecute la testările gratuite organizate în cadrul Campaniei „Nu am făcut destul”, la Primăria din localitate. Pentru unii dintre ei, veștile nu au fost prea bune.

Voluntarii de la Asociația Studenților Mediciniști din Cluj au făcut controale gratuite la inimă (tensiune, puls, EKG), la plamâni, la alunițe (dermatoscopie, verificare pentru cancerul de piele), la sâni, încercând să-i ajute pe localnicii din Căianu Mic să depisteze și diabetul, măsurând glicemia.

Am reușit să testăm 231 de persoane (206 de femei și 25 de bărbați) la Căianu Mic în weekendul trecut. 9 femei au fost depistate cu suspiciuni serioase de cancer la sân, astfel că medicii au recomandat în funcție de caz – mamografie sau biopsie, ambele fiind asigurate de noi”, au transmis organizatorii campaniei.

Cinci județe din Ardeal, printre care și Bistrița-Năsăud, au ocazia să beneficieze de testări medicale gratuite, în octombrie și noiembrie, în cadrul campaniei inițiate de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), în parteneriat cu Asociația Pacienților Cronici din România și cu voluntarii de la Organizația Studenților Mediciniști din Cluj (OSM Cluj).

1 femeie din 7 are o problemă la sâni, dar nu se duce la medic de frică sau rușine

Anul trecut, în cadrul campaniei care s-a desfășurat în cinci județe din Moldova, medicii au descoperit că o femeie din șapte se confruntă cu o problemă la nivelul sânilor, însă refuză să meargă la medic de frică sau rușine. De asemenea, 4 din 5 femei nu făcuseră niciodată un control medical la sâni.

„Cancerul descoperit în fază incipientă, este tratabil. Costurile tratamentelor scad, iar șansele de supraviețuire cresc. Peste 15% dintre femeile care au fost testate anul trecut au prezentat anormalități la sâni și au necesitat un control de specialitate. Mai grav, aproape 50% dintre acestea aveau formațiuni de natură canceroasă și au fost trimise la medicul specialist”, spune Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

De aceea, în lunile octombrie și noiembrie, inițiatorii campaniei și partenerii lor își propun să convingă cât mai multe femei din zonele rurale și nu numai, să meargă constant la un control de specialitate, astfel încât să poată preveni instalarea bolii și, atunci unde este cazul, să înceapă tratamentul la timp, înainte să fie prea târziu.

Cancerul la sân poate fi tratat, dacă este descoperit la timp!

Cancerul de sân este o boală gravă, reprezentând una dintre principalele cauze de mortalitate în rândul femeilor din România și din întreaga lume.

Cu toate că este o afecțiune care se poate vindeca dacă este depistată în fază incipientă, cancerul mamar ucide anual peste 9000 de românce. Tocmai din acest motiv, specialiștii trag un semnal de alarmă și le îndeamnă pe femei să își facă lunar o autoexaminare a sânilor și, cel puțin o dată pe an, să meargă la control la medicul specialist.

3 pași esențiali în depistarea precoce a cancerului la sân

  1. În fiecare lună trebuie să-ți palpezi singură sânii, de preferat la o săptămână după apariția menstruației. Trebuie să fii atentă la orice fel de modificare apărută în forma sau în dimensiunea sânilor: un nodul, schimbări ale aspectului pielii (încrețitură, gropiță, roșeață, aspect de „coajă de portocală”), secreții sau modificări la nivelul mamelonului. Specialiștii susțin că 70% dintre cazurile de cancer de sân sunt descoperite de femei în timpul alăptării.
  2. Dacă observi vreuna dintre modificările de mai sus, trebuie să mergi imediat la medicul de familie.
  3. Ecografia sau mamografia (după vârsta de 40 de ani) sunt extrem de importante. Chiar dacă nu ai descoperit nicio problemă este foarte important să mergi la medicul ginecolog sau la medicul de familie o data la trei ani dacă ai până în 40 de ani și în fiecare an dacă ai peste 40 de ani.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...