Unde nu e cap, e vai de picioare! Și municipalitatea demonstrează încă o dată ce înseamnă să nu te documentezi, sau dacă o faci, să ignori, și să îți bați joc de banul public.
Astăzi, în ședința de Consiliu Local, se va aproba suma de 40.000 de lei pentru înierbarea Pârtiei Cocoș. Mai exact, acești bani se vor folosi ca să se cumpere 3.000 de kg de sămânță de iarbă. Deși nici cei din primărie nu știu exact cum vor arunca sămânța, primarul Ovidiu Crețu vedea încă din toamna anului trecut, turme de oi ce pasc iarba pe pârtie.
Această aberație i-a revoltat pe specialiștii în domeniu, și au contactat redacția, explicând că bătaia de joc a municipalității, în ce privește folosirea banului public pentru pârtie, a ajuns să doară la nivel național.
„Nu sunt din Bistrița. Deci teoretic nu ar avea de ce să mă intereseze ce se întâmplă acolo. Dar e o aberație. E o bătaie de joc. Aruncă cu banii oamenilor. Și nu sunt doar banii celor din Bistrița. Sunt banii noștri ai tuturor. Că în bugetelle locale intră și bani de la stat! Deci efectiv își bat joc de noi. Nu pot să stau liniștit. Mai bine să folosească cei 40.000 de lei să asfalteze o stradă, să facă iluminat public, să… facă ceva util cu ei”, ne-a spus un specialist în domeniul revegetalizării pârtiilor de schi.
Acesta a explicat că în stadiul în care arată pârtia, NU AJUNGE revegetalizarea. Pârtia Cocoș nu corespunde normelor europene pentru a fi dată în exploatare, „traseul pârtiei nu a fost lucrat cum trebuie, planeitatea necesară trebuie să fie ca și cea a unei mese, iar faptul că din cauza bolovanilor și a pietrelor de pe pârtie nu a avut loc un accident grav încă, e o minune.”
Starea pârtiei e atât de departe de a fi ceea ce trebuie să fie, încât specialiștii spun că cel care va prelua înierbarea pârtiei va fi efectiv un HOȚ.
„În primul rând, nu se mai face înierbare de mult. Pentru înierbare trebuie o sămânță vie și e riscant. Pe o pârtie trebuie făcută hidroînsămânțare. Asta înseamnă un amestec de apă cu semințe adaptate zonei, fixatori, coloizi, îngrășământ organo mineral. Toate au rolul lor. Dacă doar iei sămânță și o arunci, atunci efectiv hrănești păsările din zonă. Iar dacă plouă, și noi am studiat și am văzut că la voi plouă bine, sămânța se duce înainte să se prindă. Deci efectiv nu faci nimic așa”, mai spun aceștia.
Firmele specializate în domeniu spun că nu s-ar angaja în acest moment să hidroînsămânțeze pârtia, având o reputație de păstrat. Singura soluție ca o firmă bună în domeniu să se „lege la cap” cu revegetalizarea Pârtiei Cocoș ar fi ca municipalitatea să facă în primăvară alte două lucrări pe pârtie.
„Chiar la început de primăvară, municipalitatea ar trebui să contracteze o firmă de construcții care să facă o treabă lejeră. Și anume, să remodeleze pârtia, scoțând toți bolovanii și toate pietricelele până rămâne pârtia fină. Apoi, al doilea proces ce e neapărat nevoie înainte de o revegetalizare e formarea de jgheaburi, acele șanțuri oblice pe axul pârtiei, de 80 cm lățime și 20 cm adâncime care să dreneze apa când plouă, pentru că dacă nu, riscă să raveneze toată pârtia. Ei bine, abia după ce se vor face aceste două lucruri, poți vorbi de revegetalizare prin hidroînsămânțare. Și așa trebuie făcut. Acesta e normalul”, au spus specialiștii.
Ceea ce municipalitatea încearcă să facă acum a fost comparat cu aruncarea unor semințe pe o alee pavată, și totuși să te aștepți să crească ceva. Costurile estimate pentru o hidroînsămânțare, pentru pârtia Cocoș, se ridică la 70.000 euro, diferența de la 40.000 lei cât vrea să aloce Primăria Bistrița, fiind URIAȘĂ. De aici și concluzia că e doar o bătaie de joc, din nou, la adresa cetățeanului și a banului public.
„Aberațiile privind modul de investire a banului în pârtia Cocoș sunt tot mai multe. E incredibil! Am auzit că s-au investit 7 MILIOANE de euro pentru această pârtie. La banii ăia, trebuiau să vină austriecii la voi pe pârtie, nu să mergeți voi în Austria. Trebuia să fie acolo și un hotel, un camping etc. Să vină europenii la voi. Dar asta e! Totuși, poate că primăria se va răzgândi și va folosi cei 40.000 lei pentru altceva. Ceea ce vor ei să facă nu se poate, așa că vor fi bani aruncați în vânt. Poate, poate, se va trezi”, a conchis specialistul.
Astăzi de la ora 14:00 va avea loc ședința de aprobare a bugetului local pentru anul 2018, iar bistrițenii pot interveni în cadrul ședinței și să își spună nemulțumirile.