-0.3 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

Cum și-a dat seama arhitectul Andrei Popescu că se „operează” cu două PUG-uri la Primăria Bistrița

Prezent aseară la Bistrițeanul Live, arhitectul Andrei Popescu a vorbit despre cum și-a dat seama că la Primăria Bistrița se ține cont de două PUG-uri, fiind eliberate certificate de urbanism în subzone funcționale care în PUG-ul oficial de pe site nu există.

Arhitectul Andrei Popescu a fost prezent aseară la Bistrițeanul Live și a vorbit despre Planul Urbanistic General și despre cum a realizat, în urmă cu ceva vreme, că la Primăria Bistrița se ține cont de două astfel de „constituții” ale urbanismului orașului.

Acesta a dezvăluit faptul că prima care a sesizat că sunt două PUG-uri a fost chiar secretarul general al municipiului Floare Gaftone, alături de pe atunci consilierul local Ioan Peteleu. Se întâmpla în 2016, iar informațiile nu ar fi venit de la arhitecți, cum a declarat Floare Gaftone, într-o ședință de Consiliu Local.

„Dansa (n.r. Floare Gaftone) a sesizat și cu domnul Peteleu. Noi nu aveam de unde să sesizăm că sunt diferențe, pentru că noi lucram și îl aveam pe cel de pe site (n.r. Planul Urbanistic General publicat pe site-ul oficial al Primăriei Bistrița). Faptul că ea spune că noi am sesizat este neadevărat, pentru că noi în 2016, arhitecții din Bistrița în comun, am făcut o cerere la Primăria Bistrița pentru a ni se elibera o copie după PUG, însă nu am primit. Pe urmă am mai făcut una în 2018. În 2016 vreau să spun că și eu personal și alți colegi am cerut să ni se elibereze copie după PUG în temeiul legii 544. Verbal am primit: ce-ți mai trebuie să îți dăm că e ăla de pe site”, rememorează arhitectul Andrei Popescu.

Primele semne de întrebare au apărut însă când au și început să circule zvonurile despre existența a două PUG-uri. Andrei Popescu spune că existența a două planuri urbanistice generale este practic confirmată de diferențele remarcate în certificatele de urbanism:

 „În general luăm certificatele de urbanism ca niște adevăruri absolute, nu le contestăm. Dar după ce au început aceste fricțiuni și informații cu două PUG-uri am primit mai atent să zic așa unele certificate de urbanism anterioare. Și vă spun cu surprindere că da am găsit certificate de urbanism eliberate în subzone funcționale care nu există în acest PUG de pe site. Sunt inexistente”, a explicat arhitectul.

Acesta a vorbit și despre proiectul de hotărâre aflat în dezbatere publică prin care Primăria Bistrița vrea să aducă modificări la Planul Urbanistic General, subiect pe care Bistrițeanul.ro l-a detaliat AICI.

„Acum se pune întrebarea: proiectul acesta de hotarâre, care este afișat de 2-3 luni în holul primăriei, care este în dezbatere, are referiri la o subzonă L2A, care nu se regăsește niciunde în PUG-ul de pe site. Subzonele acestea nu se regăsesc în PUG-ul oficial și atunci ne punem o întrebare: de ce se încearcă legalizarea acestor subzone funcționale, că este o legalizare forțată.  Prin acest HCL se încearcă legalizarea PUG-ului fals, pentru că tu când ai un HCL în care faci referire la niște subzone care nu există, L2A, ori bagi cu forța acea subzonă funcțională în PUG-ul existent, ori vrei să legalizezi PUG-ul care spun dânșii că e în arhivă”, a mai spus Andrei Popescu.

Întrebat dacă e posibil să fi fost greșeli, acesta a precizat că după părerea sa este vorba despre interese.

Emisiunea la care a fost invitat Andrei Popescu o puteți urmări mai jos:

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...