0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Cum se vor distra copiii bistrițenilor pe 1 iunie? Cu versuri „murdare” plătite de Primărie

Primăria Bistrița organizează în sânul Burgului, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, un eveniment la care cap de afiș este trupa 5GANG.

Despre membrii trupei respective, numai de bine. Despre mesajul pe care îl transmit, însă, aici putem sta să discutăm. Iar primarul Ioan Turc a părut foarte încântat de faptul că în sfârșit adolescenții pot să bâțâle pe ritmurile alerte ale melodiilor celor de la 5GANG.

În Bistrița Ieuropeană te poți da pe un jăb de cuie, c-ai să primești mereu același lucru: evenimente de mântuială din bani publici pe care le atribuie edilul ca mari realizări, adică pomene și lături făcute praf și date de gard. Cam atâta se poate la Bistrița.

La ultimul concert cu Ștefan Bănică, s-a urcat de două ori pe scenă, iar „eforturile Primăriei” au fost menționate de cel puțin cinci ori. Nu știu care-s eforturile alea, că bugetul Primăriei e făcut din gaura dată în buzunarele cetățenilor. Revenind…

Abia aștepta Bistrița, această urbă nemaipomenit de faină, să se zbenguiască pe versuri precum „Sunt prea forță, fortzinni/I-o dau toată noaptea, o iau razna vecinii/Și fac banii fortzinni/Am venit, am rupt, am dispărut ca Houdini”. Frumos, cult, pentru copii, ce să mai.

Sau să ne raportăm la versul în care ni se spune că se aduce „zahăr” în club? (Aduc zahăr, clubu’ sare)

Domnule primar, ați făcut cinci ani de vioară, așa v-ați lăudat. Încercați și dumneavoastră să ne cântați din ceteră pe 5GANG? Că-i cu multă calitate, frate! Nu departe de „să moară dușmanii”, nici aproape de Mozart.

Pe asta să se distreze copiii bistrițenilor? Și stați așa, că nu vin nici pe gratis, nici pe bani puțini. Iar în spate e o adevărată desfășurare de forțe, scenă, lumini, tehnicieni etc.

Ei… Ce să și facem. Avem cultură în oraș câți delfini în Șieu, iar actele astea de „să bifăm încă ceva” sunt mai evidente decât o balenă în Someș. Domn’ primar, cu grație, plecăciune, că ne scoateți din negura inculturii cu asemenea artiști. Mulțumim de pomană, dar să știți că făina și uleiul măcar țineau de foame.

ARTICOLE SIMILARE

6 COMENTARII

  1. Foarte frumos scris apreciez acest articol, zeci de copii vor fi prezenti mai mult ca sigur iar acestia vor învăța sa ii ia pe acesti delicventi modele in viata.
    Mulțumim domnule primar ca asa ne vei obisnuii copii, cu panarame de ,,artisti” si cu gusturi muzicale proaste, mai proaste decat conducerea acestui burg, oras pierdut Bistrița.

  2. Nici eu nu ascult trupa asta si da, mi se par aiurea versurile… dar asta e la moda. Noi ascultam concert cassa loco la zilele bistritei cu versuri ca: „Timpul trecea si Fat Frumos crestea/Mandria lui tot mai mare era” sau „Sunt Fat Frumos si am palosu gros / Pe Ileana o caut pe un cal rapciugos,/Sunt cel mai tare am pieptul bengos!/Bai.. Fat Frumos fi mai serios!.” si exemple ar mai fi..

  3. Dacă tot sa apucat „primarul bideu” de populisme, de ce nu ia chemat și pe BUG Mafia sau Paraziții sau de ce nu pe Dani Mocanu cu tancul sau pe Țancă Urangutanul și totul condimentat cu dansatoare din fund (twerking).

  4. Posibil ca domnul primar si consilierii sa fi fost impresionati de versurile pline de „intelepciune” si „duh” ale celor de la 5Gang si s-au gandit sa le transmita mai departe tineretului:

    „Sos, in cantitati industriale
    Boss, femeia ta imi da tarcoale
    Tos, aduc zahar, clubu’ sare
    Eu si echipa mea am iesit la vanatoare.”

    Au iesit cei de la 5Gang la vanatoare de primari incompetenti si l-au gasit pe al nostru primar care s-a gandit sa organizeze alt concert pe banii municipalitatii.

    Domnul primar ar trebui sa se uite la ce se intampla prin Cluj. Acolo astfel de concerte se realizeaza pe stadioane si cine vrea sa participe plateste pretul biletului (se incaseaza si niste banuti la bugetul local), banii din bugetul local fiind investiti in proiecte, care spre uimirea altor primari din alte localitati, in Cluj se si realizeaza.

    In Bistrita nu avem o locatie unde sa se tina astfel de concerte, stadionul fiind intr-o stare deplorabila, nu avem piste de biciclete, mijloace electrice de transport in comun, statii pentru incarcarea autovehiculelor electrice s.a.m.d dar banii din bugetul local se investesc in concerte.

    Mai lipseste un concert cu Florin Salam si Jador… poate si busturile acestor doi „poeti nationali” pe undeva prin Bistrita :))))
    Doar asa poate compensa Primaria Bistrita lipsa de viziune si lipsa proiectelor duse la bun sfarsit din oras.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...