6.7 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Cum NU te lasă supermarketurile să ajuți cățeii de la adăpost:

O bistrițeancă stabilită în Austria a vrut să facă ceva frumos pentru animăluțele din adăpost. Din nefericire, nu a găsit susținere din partea supermarketurilor. „Deci, din păcate, la noi în România nu se poate așa ceva”, a spus supărată Alexandra.

Alexandra Ștefan este o bistrițeancă stabilită în Austria. O mare iubitoare de animale, aceasta s-a gândit să facă ceva frumos pentru ele, și în județul din care se trage.

Mai exact, pe modelul din străinătate, aceasta s-a gândit să amplaseze boxe pentru donații mâncare, în supermarketuri. De acolo, voluntarii ar fi luat ceea ce se dona și le-ar fi dus la depozite. Boxele le-ar fi făcut ea, voluntari pentru preluarea hranei a găsit, mai avea nevoie de spațiile de amplasare.

Mai multe despre acest subiect, Bistrițeanul.ro a scris AICI:

TOȚI putem hrăni cățeii din adăpost! Metoda inedită găsită de o bistrițeancă:

A trecut o lună de zile. Răspunsurile de la supermarketuri numai nu mai soseau. Iar când, într-un final, au sosit, nu au fost cele dorite. NICIUN supermarket nu a fost interesat de așa ceva. Răspunsurile lor, în galeria de mai jos:

„Deci, din păcate, la noi în România nu este nicio șansă de așa ceva! Păcat!”, ne-a scris Alexandra dezamăgită.

Acesta nu este singurul caz în care supermarketurile refuză colaborarea pe acțiuni caritabile.

„Mă ocup de acțiuni caritabile, strângere de fonduri și donații de 15 ani. Și ori de câte ori am apelat pentru amplasarea unor cutii sau boxe de donații în supermarketuri, răspunsul a fost NU. O singură dată am reușit, la Kaufland, dar și atunci, după un scandal mare. În rest, nicio șansă. Deși ceea ce ei nu înțeleg e că automat le-ar crește profitul. Pentru că lumea ar cumpăra de la ei, ca să doneze. Dar uite că supermarketurile nu te ajută să ajuți”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro Claudia A.

Singura variantă de a ajuta animăluțele de la adăpost e să duceți donațiile la PetProLife, lângă Palatul Culturii.  Acolo, unele persoane cu inimă mare au donat deja pentru animăluțele din adăpost.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: