Mai mulți hoți de lemne din Borșa, printre care și un minor de 16 ani, care au fost prinși tăind ilegal arbori dintr-o zonă protejată a Parcului Național Munții Rodnei, au amenințat pădurarii și jandarmii și au tras cu arma, s-au evaporat pur și simplu dintr-o anchetă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud.
Un incident deosebit de violent petrecut zilele trecute în Parcul Național Munții Rodnei ne arată cât de periculoși pot să devină hoții de lemne prinși că rad copacii din zonele protejate.
Weekendul trecut, mai mulți indivizi din Borșa au fost surprinși de către pădurari în timp ce tăiau ilegal arbori dintr-o zonă protejată a Parcului Național Munții Rodnei. Aceștia aveau un tractor cu care manevrau buștenii și erau însoțiți și de un minor de 16 ani, fiul unuia dintre ei.
Întrucât au început să devină agresivi, pădurarii care i-au surprins pe hoți au cerut sprijinul jandarmilor, care au trimis în zonă o patrulă. Jandarmii au fost și ei amenințați de indivizi, care ulterior s-au făcut nevăzuți.
Singurul care a fost luat de jandarmi a fost un adolescent de 16 ani, alături de tractorul folosit pentru manevrarea buștenilor. Ulterior, oamenii legii sub amenințarea hoților de lemne ar fi fost nevoiți să-l elibereze și pe adolescent.
Pădurarii și jandarmii s-au refugiat la un canton din apropiere. Hoții i-au urmărit și au încercat să îi intimideze trăgând focuri de armă spre cabană.
„Am auzit trei focuri de armă. Au pus un proiector spre cabană și au mai tras trei focuri de armă”, a declarat unul dintre pădurari pentru TVR.
În urma verificărilor au fost identificate 4 persoane și un minor bănuiți că au tăiat copacii, după cum susținea și purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, la o zi după incident:
„Ca urmare a verificărilor efectuate până în acest moment au fost identificat și depistat un minor, de 16 ani, din Borșa, bănuit că, împreună cu alte 4 persoane ar fi tăiat și sustras arbori dintr-o pădure, de pe raza comunei Șanț. Polițiștii de investigații criminale fac cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, uz de armă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, tăiere fără drept de arbori și furt de arbori”, preciza purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.
La câteva zile distanță minorul și trei hoți de lemne au dispărut din anchetă. La fel și parte din acuzații.
„Vă informăm că la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud se efectuează cercetări față de suspectul Timiș Vasile, cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de ultraj, prevăzute de art. 257 alin. 1 și 4 Cod Penal, raportat la art. 206 alin. 1 Cod Penal, persoane vătămate fiind doi subofițeri din cadrul Postului de Jandarmi Montani Rodna, care, în noaptea de 15/16.06.2018 au fost amenințați cu acte de violență de către suspect, în timp ce constatau săvârșirea unei infracțiuni silvice”, se arată în răspunsul oferit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud jurnaliștilor TVR.