-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

Cum a pus Guvernul bețe-n roate reabilitării de la Generală 1

O modificare legislativă tărăgănează lucrările de reabilitare a Școlii Gimnaziale nr 1. Asfel, joi, consilierii locali trebuie să aprobe reluarea unor etape din proiectul de reabilitare. CARE e motivul:

La finele anului 2017 s-a aprobat studiul de fezabilitate pentru lucrările de reabilitare a Școlii Gimnaziale nr 1. Valoarea proiectului se ridica la puțin peste 18 milioane de lei. Banii necesari proveneau din Fondul European de Dezvoltare Regională, bugetul de stat, bugetul local şi alte fonduri legale.

Proiectul a fost într-un final aprobat și luna trecută s-au organizat licitațiile pentru preluarea lucrărilor. Doar că, surpriză! La licitație nu s-a prezentat NIMENI!

Motivul? La începutul anului 2019, Guvernul a impus modificarea salariului minim în domeniul construcției. Astfel, costurile pentru reabilitarea Școlii au crescut și ele.

Joi, consilierii locali vor avea de aprobat Studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico -economici pentru acest obiectiv de investiții. Mai exact, pentru ca școala să poată fi reabilitată, e nevoie ca în loc de 18.045.877 lei, să se aloce 20.000.925 lei.

Care sunt planurile de reabilitare a Școlii Gimnaziale nr 1, puteți revedea AICI:

FOTO: Sală de sport semi-îngropată, cu teren deasupra. AFLĂ ce școli vor fi reabilitate și cum:

VIDEO – Sport la înălțime, într-o școală din Bistrița. Primăria pregătește un teren de sport de-a dreptul inedit

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.