-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Cum a „nenorocit” 7 copii crima din Aluniș, una dintre cele mai odioase în ultimul deceniu. Ce s-a ales de copiii criminalilor și ai victimei:

În 2017, într-o zonă de munte a satului Aluniș (comuna Zagra) avea loc una dintre cele mai odioase crime înregistrate în ultimul deceniu în județul nostru. Un bărbat era omorât în bătaie, secționat și aruncat într-un pârâu pentru a fi devorat de animalele sălbatice. În spatele crimei se afla un cuplu, care a avut un complice. 7 copii au fost nenorociți în urma acestor evenimente și au ajuns în grija statului… Este vorba despre copiii cuplului de criminali, ai complicelui și ai victimei.

Odioasa crimă s-a petrecut în 2017, în localitatea Aluniș, în locuința izolată, de la munte a unui cuplu. Din acest motiv, crima a fost descoperită abia un an mai târziu, cu ajutorul copiilor cuplului de criminali.

Traian Pușcaș și concubina acestuia, Irina Ana Vasile, împreună cu Ioan Luca au omorât în bătaie un consătean. Apoi i-au tranșat cadavrul și l-au aruncat într-un pârâu, la câteva sute de metri de casa unde s-a întâmplat, în speranța că va fi devorat de animalele sălbatice.

Noaptea tragediei…

Toți cei trei băuseră bine în noaptea în care s-a produs tragedia. Musafirul i-ar fi reproșat gazdei că nu s-a mai întâlnit cu el să întrețină relații sexuale. Atunci concubinul acesteia și-a ieșit din pepeni și a început să îl lovească repetat.

Musafirul a primit lovituri cu picioarele, pumnii și chiar și o bucată de lemn, până când a căzut inconștient la pământ. S-au pus toți la somn, iar dimineața, cei trei criminali au realizat că musafirul lor nu mai trăiește. I-au tăiat cadavrul și l-au aruncat într-un pârâu.

Cei trei copii ai cuplului de criminali dintre care doi de grădiniță, au văzut tot.

Mai mult, copilul cel mare a început să povestească la grădiniță ce a văzut în noaptea respectivă și a doua zi dimineață. Acesta a spus că tatăl său i-ar fi tăiat victimei o mână și organul sexual și le-ar fi aruncat la câini. Poveștile copilului au fost luate în serios abia când un agricultor din zonă a găsit părți din cadavrul celui omorât…

Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

7 copii au ajuns în grija statului

La un an de la descoperirea crimei, cei trei au fost condamnați la 15 ani și 8 luni de închisoare, 13 ani de închisoare și respectiv 14 ani și 11 luni. În total, 7 copii au ajuns în grija statului, după anchetele sociale deschise odată cu cercetările penale.

Cuplul de criminali are 3 copii. Complicele lor are doi copii pe care îi creștea alături de mama sa. Victima avea două fetițe.

La 4 ani de la odioasa crimă, copiii sunt în continuare în grija statului, însă integrați în familii. Duc o viață mult mai normală decât alături de părinții lor naturali.

Potrivit datelor oferite de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cele două fetițe ale victimei, de 6 și 7 ani, au locuit cu mama și bunica maternă până în 2019. Atunci au fost luate în plasament. Instituția a constatat că sunt neglijate, iar mama și bunica nu se pot ocupa de ele.

„De când sunt în sistemul de protecție specială, copiii au recuperat foarte mult, atât pe plan intelectual, cât și emoțional, având în vedere situațiile dificile pe care le-au experimentat. Din punct de vedere al gestionării bunurilor copiilor, se vor face demersurile necesare conform procedurii prevăzute de legislația în vigoare”, precizează Flaviu Bercea, de la DGASPC.

Se pare că cele două fetițe ar fi moștenit niște bunuri.

De asemenea, în urma procesului, trebuie să primească daune morale de două milioane de lei. Ele au de primit și despăgubiri civile în valoare de 36.000 de lei, plus o rentă lunară de 550 de lei până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Cuplul de criminali are trei copii de 4, 6 și 9 ani. Ei au locuit cu bunica maternă până în 2018. Când părinții lor au fost cercetați penal, copiii au ajuns în plasament, la doi asistenți maternali din județ.

„Evoluția lor pe perioada plasamentului este bună. Iar pentru minimalizarea efectelor traumelor au fost incluși în programe specifice de terapie”, mai spun reprezentanții DGASPC.

Și cei doi copii ai complicelui, de 11 și 10 ani au ajuns în grija statului după condamnarea bărbatului la închisoare. Cei doi au rămas în grija bunicii, care din cauza neajunsurilor materiale și fizice, a cerut ajutorul statului.

Culmea, mama celor două fetițe ale victimei a mai fost implicată într-un incident de curând. Ea și-a dat foc, la câteva zile după ce concubinul său apelase la același gest extrem… Astfel și fetița sa de doar câteva luni a ajuns în grija statului.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. De ce nu ați ajutat tânăra dacă avea probleme psihice ? Aloooo Autoritățile verificați urgent cazul acesta că se întâmplă nereguli majore .Cine a îndrăznit să o decadă din dreptul de părinte mai ales prin ce trauma a trecut să vă fie rușine .

    • Dumnezeu să o odihnească își iubea foarte mult copii se poate demonstra și din pozele puse pe facebook pe numele de Ioana Radu și Leo Ioana după ce a fost decăzuta din dreptul de părinte de către o incompetenta care ia agravat starea de sănătate psihică ținând cont prin ce trauma a trecut .Aloo Autoritățile ce faceți ?

  2. Dumnezeu să o ierte sper că incompetenta care a decăzut o din dreptul de părinte să o aibă pe conștiința .Daca suferea de probleme psihice trebuia consiliata nu săi agraveze starea de sănătate o incompetenta .Rușine !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...