Bistriteanul.ro l-a însoțit pe Iosif Ciunterei într-una dintre vizitele sale în zona rurală, pentru a vedea cum a ajuns tânărul de 29 de ani un adevărat fenomen de promovare a tradițiilor, așteptat cu sufletul la gură în toate satele din România.
La sfârșitul săptămânii anterioare, Bistrițeanul.ro l-a însoțit pe Iosif pe Valea Țibleșului, în satul Agrieș, unde a fost așteptat cu nerăbdare de către familia Purja, o adevărată promotoare a tradițiilor din zonă.
Vizita sa a fost privită ca o sărbătoare de către Teodora Purja, pe care Iosif încearca să o viziteze de cel puțin câteva ori pe an. Chiar dacă tânărul a ajuns la Agrieș în miezul zilei, tanti Teodora s-a trezit cu noaptea-n cap pentru a reuși să-i pregătească lui Iosif mâncarea lui preferată:
„La opt era mâncarea gata pentru domnișorul Iosif. Am prăjit cârnațul cel mai bun, că știu că îi place. Am făcut și colăcei în cuptor cu brânză. Și i-am făcut și ceva dulce, câteva gogoși în care mi-am pus sufletul. Le-am acoperit toate să stea la căldură, să fie calde pe când ajunge”, spune tanti Teodora, care este și tezaur uman viu.
I s-au alăturat și fiica Lenuța Purja, dar și nepotul Sergiu Negrean Purja, venit tocmai de la Cluj. Tanti Teodora ne-a mărturisit că reușește să îi adune foarte rar pe cei dragi acasă deodată, însă, pentru întâlnirea cu Iosif, a făcut acest lucru posibil.
Familia Purja a îmbrăcat cele mai frumoase straie populare pentru reportajul ce urma să aibă loc. Teodora Purja l-a întâmpinat pe Iosif cu chipul lumino și un zâmbet larg, întregite cu o îmbrățișare caldă.
Timpul a zburat, iar când a sosit momentul despărțirii, Iosif a fost condus până la poartă de către tanti Teodora. A stat în poartă și l-a urmărit cu privirea pe Iosif, până când acesta s-a îndepărtat. În oglinda retrovizoare a mașinii a putut-o urmări pe tanti Teodora în timp ce făcea semnul Crucii, rugându-se la Dumnezeu să-l ferească pe Iosif de rele.
Iosif Ciunterei încearcă să păstreze legătura cu toți cărora le trece pragul
Tânărul etnograf a reușit să își câștige simpatia oamenilor simpli de la sat din întreaga țară, unii considerându-l ca un nepot, ca un membru al familiei. L-a ajutat faptul că este de-al lor, vorbește pe limba lor, cunoaște obiceiurile și tradițiile locurilor, dar și vorba caldă și capacitatea sa de a-i asculta.
În prezent, Iosif colindă coclaurile din întreaga țară pentru a mai găsi promotori ai tradițiilor românești, dar și exemple ale vieții simple de la sat. Încearcă să păstreze legătura cu toți cu care intră în contact și să-i viziteze când ajunge în zonă.
„Cel mai greu e momentul în care aflu de trecerea lor în neființă. Atunci știu că noi suntem mai săraci, iar cerul mai bogat. Fiecare poveste e unică, diferită și cu învățătură. Însă, în inima mea vor fi mereu oamenii județului nostru. Mai ales cei ai Țării Năsăudului. Se zice că omul își poartă cu el toată viața originea. Așa și eu, oriunde merg, bistrițenii sunt în inima mea”, spune Iosif.
Arhivă personală
Domnule etnolog, în satele noastre nu folosim niciodată termenul „în nefiinţă”, ci a trecut la cele veşnice. Ţăranii cred în veşnicie, că doar sunt creştini şi, la fel ca biserica, nu folosesc niciodată cuvântul veşnicie. Fiţi natural şi creştin, precum ţaranii noştri!