22.5 C
Bistrița
vineri, aprilie 18, 2025

Cum a ajuns centrul de neurochirurgie de la Cluj să apeleze la spitalul din Bistrița pentru a-i opera pacienții

Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany încep să vină tot mai mulți pacienți la unitatea medicală din Bistrița, fie de la Satu Mare, fie de la Sighetu Marmației. Mai mult, anul acesta inclusiv centrul de neurochirurgie din Cluj-Napoca a apelat la neurochirurgii de la Bistrița.

Heliportul amenajat pe acoperișul Spitalului Județean de Urgență Bistrița este folosit destul de mult și nu doar pentru a duce pacienți în alte părți, ci și pentru a-i aduce din alte orașe.

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany a dezvăluit la Bistrițeanul Live faptul că vin pacienți cu elicopterul de la Satu Mare sau Sighetu Marmației. Este vorba în special de traume, tratate la Bistrița.

De asemenea, anul acesta, neurochirurgii de la Bistrița au fost suport pentru centrul de neurochirurgie din Cluj-Napoca, atunci când mare parte din personal a fost infectat cu Covid-19.

„Vin transferuri de la Satu Mare, de la Sighetu Marmației cu elicopterul pentru traumatologie și ce ține de neurochirurgie. Pacienții nu doar pleacă, sunt pacienți care vin la Bistrița. Cu mândrie aș putea să vă spun că în perioada în care centrul de neurochirurgie de la Cluj a trecut prin momente grele, pentru că a fost mare parte din personal cu Covid și au avut mare parte din pacienți infectați, profesorul Ștefan Florian a făcut apel la secția de neurochirurgie la noi. Ei au fost suportul Clujului și au primit mare parte din pacienți, pe care i-au operat aici”, a precizat Gabriel Lazany.

Emisiunea la care a fost invitat managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița o puteți urmări mai jos:

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.