-0.3 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

CULMEA TUPEULUI: PUG-ul fals, afișat spre dezbatere publică la intrarea în Primăria Bistrița

Culmea tupeului s-a atins în Primăria Bistrița, unde chiar sub ochii primarului, viceprimarilor și ai comisiei care trebuie să lămurească lucrurile este afișat mare chiar PUG-ul fals, cu totul altul decât cel oficial, de pe site-ul instituției. Deosebit de grav este faptul că documentul fals este afișat spre dezbatere publică, în plin scandal legat de existența a două PUG-uri folosite în Primăria Bistrița de ani de zile de serviciul Urbanism la eliberarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construcții.

Existența a două PUG-uri (Plan Urbanistic General), documentul oficial după care se dezvoltă urbanistic orașul, în Primăria Bistrița nu mai este un secret pentru nimeni. Se vorbește de acest lucru de ani de zile, iar city managerul de astăzi, Ioan Peteleu, a fost unul dintre cei care a denunțat acest aspect încă de când era consilier local.

Recent, la ultima ședință de Consiliu Local, de la sfârșitul lunii ianuarie, chiar secretarul municipiului Floare Gaftone recunoștea că în Primăria Bistrița sunt două PUG-uri, aspect extrem de grav, care aproape că trecuse ignorat de primarul Ioan Turc. La două zile după ședința de CL, imediat după ce Bistrițeanul.ro scria că dacă primarul nu e organ de anchetă, cum se scuzase, atunci se impune descinderea polițiștilor și a procurorilor pentru a lămuri acest aspect, primarul Ioan Turc are o ieșire publică în care anunță înființarea unei comisii la nivelul primăriei, însărcinată să deslușească fix acest aspect. Câteva zile mai târziu, hotărât nevoie mare, primarul ne anunța că în 19 februarie vom afla dacă Bistrița are sau nu are două PUG-uri.

Nu mai e nevoie să așteptăm până în 19 februarie, Bistrițeanul.ro vă demonstrează astăzi, negru pe alb și cu secvențe color, că la Primăria Bistrița sunt două PUG-uri.

Culmea tupeului și a incompetenței

Culmea tupeului și a incompetenței noii administrații s-a atins la intrarea în Primăria Bistrița, unde chiar astăzi, pe peretele din dreapta stă afișat spre dezbatere publică chiar… PUG-ul fals, cu totul altul decât cel de pe site-ul instituției.

Așadar, sub ochii primarului, ai viceprimarilor și chiar ai faimoasei comisii care trebuie să afle adevărul stă afișat documentul căutat. Reporterii Bistrițeanul.ro au fost acolo pentru a vedea cu ochii lor grozăvia.

Și așa este. Mai mult, documentele poartă o viză a arhitectului șef, care semnează pentru neschimbare pentru ședința Consiliului Local din 14.11. 2013 (!!!) și o altă viză, recentă, din 04.02.2021 care – sub semnătura directorului executiv al Primăriei Bistrița, Cincea Dumitru Matei – atestă că „Prezenta copie fiind conformă cu înscrisul păstrat în Arhiva Municipiului Bistrița”.

Cu telefonul în mână am deschis PUG-ul afișat pe site-ul Primăriei Bistrița, cu totul altul, diferența vizibilă oricui fiind mențiunile din caseta cu specificațiile din dreptul fiecărui UTR privind regimul de înălțime (L2a și IS1a – care apar doar în PUG-ul fals) – un aspect extrem de important la eliberarea autorizațiilor. Aceasta este, de fapt, toată miza din jurul celor două PUG-uri. Regimul de înălțime dintr-un PUG poate favoriza, de exemplu, un constructor, care poate ridica un bloc mai mare dacă va lucra după PUG-ul convenabil.

Mai jos expunem succesiv PUG-ul afișat la intrarea în primărie și cel de pe site-ul instituției. Puteți astfel vedea cu ochii voștri diferențele – dar și ceea ce se face că nu vede comisia înființată de primarul Ioan Turc pentru a lămuri lucrurile:

PUG-ul afișat la intrarea în primăriei
PUG afișat pe site-ul Primăriei
PUG afișat în holul primăriei
PUG afișat pe site-ul primăriei
PUG afișat la intrarea în Primăria Bistrita
PUG afișat pe site-ul Primăriei

După cum puteți remarca, în ultima fotografie, făcută de reporterii Bistrițeanul.ro în holul Primăriei Bistrița ceea ce este afișat este prezentat ca EXTRAS PUG și, așa cum v-am zis, are semnătura de conformitate recentă, din 04 Februarie 2021, semnată de directorul executiv al Primăriei Bistrița – Cincea Dumitru Matei, cel care semnează documentațiile în lipsa secretarului Floare Gaftone.

Din informațiile noastre este o încercare de a forța legalizarea unui alt PUG decât cel oficial, disponibil pe site-ul Primăriei Bistrița și pe care îl puteți consulta AICI.

Așadar, este tot mai evident că nici primarul Ioan Turc și nici comisia pe care a înființat-o nu au de gând să lămurească problema celor două PUG-uri după care s-au emis de-a lungul ultimilor ani zeci de certificate de urbanism și autorizații de construcție, aflate azi sub semnul întrebării privind legalitatea.

Iar această confuzie se pare că este una care convine atât celor din Urbanism, cât și constructorilor cu interese și, cel mai probabil, și noului primar, care ar trebui să sesizeze primul organele de cercetare penală, folosirea unui document fals în dezbatere publică sau la eliberarea fiind de o gravitate pe care juristul Ioan Turc ar trebui să o știe.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...