17.6 C
Bistrița
joi, martie 13, 2025

Cu câteva zile înainte să împlinească 40 de ani, Valentina Elisei Ardean, fost capitan al naționale, a jucat ultimul meci

Valentina Elisei Ardean a jucat ieri ultimul meci al carierei sale. Fostul capitan al naționalei împlinește peste câteva zile 40 de ani și a decis să se retragă. Aceasta activează la Gloria Bistrița încă din 2018.

Extrema stângă, Valentina Elisei Ardean a jucat ieri ultimul meci al carierei sale, la Deva. Acesta s-a încheiat cu o victorie  (34 la 24). Peste doar câteva zile, mai exact în 5 iunie, Valentina Elisei Ardean împlinește 40 de ani.

Jucătoarea a obținut alături de echipa națională de handbal argintul mondial în 2005, bronzul mondial în 2015 și bronzul European în 2010. În cei 20 de ani cât a jucat sub culorile României, Valentina a dat 915 goluri.

Pe lângă participările la Campionatul European și Mondial, Valentina a participat și la Jocurile Olimpice, în 2008 și 2016.

Valentina Elisei Ardean este la CSM Bistrița încă din 2018 și se pare că a avut parte, zilele trecute o ceremonie de retragere. Aceasta a mai jucat la Deva, Vâlcea, Baia Mare sau Craiova.

Foto: CS Gloria 2018

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Grill StopBistrița: Ciolan de porc ROTISAT și platouri generoase, pentru o masă copioasă alături de familie sau prieteni

O masă copioasă alături de familie sau de prieteni se poate organiza imediat. Grill StopBistrița pregătește...

Vizibilitate perfectă, siguranță sporită!

MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița - Dealer & Service Autorizat Škoda, lansează o ofertă specială pentru posesorii de automobile Škoda fabricate între 2018 și 2020:

Clinica Sanovil angajează kinetoterapeut, Centrul Micul Prinț caută psiholog. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița angajează Kinetoterapeut, iar Centrul Micul Prinț caută psiholog / psihopedagog. Pleșcăviță Bistrița are nevoie de personal Fast Food. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Restaurant Arena by Casa EMA, EUROCOMPOZITE, Michaela’s Brasserie, EXAUDIT Contabilitate și AMICII BUILDING.