-1.7 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Cu adevărat, EROI: Câștigă salarii sub limită, dar nu renunță la slujbă…

La capitolul aparatură și spații sunt suficient de bine dotați, dar lucrurile nu stau la fel când vine vorba despre salariile cu care merg acasă în fiecare lună. „Cu toată sinceritatea trebuie să recunosc că salariile specialiștilor noștri sunt foarte, foarte mici… Au salarii mai mici decât orice alt specialist din domeniu. Și totuși nu renunță…

Ca și aparatură sau spații – suntem suficient de bine dotați, a admis Laura Filipoi, directorul Fundației Inocenți Bistrița, în cadrul unei conferințe de presă în care a prezentat Gala Moș Nicolae pentru copiii cu dizabilități, organizată, în acest an de noua echipă managerială a fundației, din care fac parte Alexandra Chirlejan, Andrada Miron şi Ioana Hognogi.

Ea a admis că una dintre cele mai dificile probleme cu care se confruntă centrul Inocenți Bistrița este aceea de a asigura salarii pentru specialiști. „V-o spun cu toată sinceritatea, este dificil să asigurăm salariile pentru specialiști. Pentru că orice proiect grant pe care îl câștigăm, acoperă partea de activitate și materiale, dar foarte puține acoperă și partea de salarii…

Laura Filipoi a adăugat că speră ca în viitor să existe și posibilitatea de contractare a serviciilor sociale și de sprijin din partea statului… „Oamenii sunt binevoitori, dar asta nu-ți oferă o sustenabilitate… Nu ne putem baza doar pe donații, sponsorizări și oameni de bine. Programe de genul acesta cred că ar trebui să fie susținute măcar parțial de Consiliul Județean, de Primărie și autoritățile care pot să facă lucrul acesta. Suntem recunoscători pentru spațiul oferit de Spitalul Județean și spațiul de aici, de pe Toamnei, unde ne desfășurăm activitatea… Este un mare avantaj pentru noi. În rest, doar proiectele sociale depuse la Primărie sau Consiliu acoperă plata unor salarii, pe o perioadă de 2, 3 luni…”, a mai spus Laura Filipoi.

50 de copii au beneficiat, doar în 2018, de programul de intervenţie timpurie derulat de Fundația Inocenți Bistrița, alți 35 de beneficiari s-au bucurat de programul „Eu şi familia mea”, iar 75 de copii au fost incluşi în programele educaţionale la Reteag și Slătiniţa. În Spitalul Judeţean de Urgenţă au trecut pragul locului de joacă amenajat de Inocenți Bistrița aproape 360 de copii, iar 160 de mame au avut parte de cursuri de susținere a capacităţii parentale. „În spatele acestor cifre care poate că vi se par mici sunt mii de ore de terapie…”, a punctat Laura Filipoi.

Avem 3 psihologi cu normă întreagă, un kinetoterapeut, un animator socio-educativ specializat și în meloterapie, avem asistenți sociali – practic toată gama de specialiști care pot să contribuie la atingerea potențialului maxim al unui copil cu dizabilități… Salariile lor sunt asigurate în principal de fundația mamă, Romanian’s Children Relief care ne susţin de 28 de ani, fiind principalii finanţatori, dar şi din donaţiile 2%…  Din aprilie a intrat în vigoare şi noua lege conform căreia microintreprinderile ar putea să redirecţioneze 20% din impozitul pe venit către organizaţiile acreditate, așa cum suntem și noi – acreditați ca furnizori de servicii sociale și licențiați pentru trei servicii sociale… Sperăm că anul viitor lumea va afla mai multe despre posibilitatea aceasta… Cu toată sinceritatea trebuie să recunosc că salariile specialiștilor sunt foarte, foarte mici… Dacă ar fi să mă gândesc la oameni de bine, atunci cei de la Fundația Inocenți să știți că sunt într-adevăr de admirat. Pentru că au salarii foarte mici în comparație cu orice alt specialist din domeniu și totuși nu renunță… Vin zi de zi și își fac treaba minunat…”, a mai spus Laura Filipoi.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.