24.5 C
Bistrița
marți, aprilie 22, 2025

CRIZĂ de plastic pentru buletine! Se eliberează numai după 30 de zile!

Bistrițenii care doresc să-și refacă actele de identitate trebuie să aștepte minim 30 de zile după ele. De vină ar fi lipsa plasticului pentru imprimarea cărților de identitate.

La mijlocul săptămânii trecute, autoritățile centrale au dat directive privind eliberarea actelor de identitate. Mai exact, perioada de eliberare a acestora s-a prelungit la 30 de zile, în situația în care înainte se eliberau în cinci zile.

”Ca urmare a reglementărilor dispuse de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, București, începând cu data de 10.02.2021 termenul pentru eliberarea actelor de identitate va fi de 30 de zile” a fost anunțul dat de Primăria Bistrița.

Programul de lucru la Serviciul de Evidență al populației a rămas același, programările și preluarea documentelor desfășurându-se în aceleași condiții.

De vină pentru această modificare ar fi lipsa plasticului pentru imprimarea actelor de identitate. Situația e una la nivel național.

Astfel, cei care doresc să-și schimbe actele te identitate trebuie să aștepte 30 de zile, minim. Conform legii, există posibilitatea prelungirii perioadei de emitere a actelor cu încă 15 zile.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.