-1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

Cristina Iurișniți vrea să fie europarlamentar!

Deputatul USR de Bistrița-Năsăud, Cristina Iurișniți, și-a anunțat candidatura la europarlamentare. Aceasta spune că o recomandă experiența și toate activitățile desfășurate în țară și în străinătate.

Cristina Iurișniți nu se dă înapoi când vine vorba de funcții. Următorul pas pe care vrea să îl facă în cariera politică este să candideze la alegerile europarlamentare care vor avea loc în luna mai a anului viitor.

„Intenționez să mă prezint la europarlamentare. E prea devreme să vorbim despre negocieri. USR are un alt regulament, avem dezbateri interne și nu este deloc ușor. Trebuie să avem votul membrilor și totul se va reduce la o listă comună în intern într-o primă etapă. Vor fi candidaturi depuse, avem cvorum, avem o platformă online. Trebuie să depunem candidaturile, fiecare candidat își va face promovare în intern și apoi vei primi sau nu votul membrilor. Este un proces democratic și cred că este unicat în România. Adică, nu vine șeful și mă pune pe o listă. Eu trebuie să vin cu ceva. Și mi se pare foarte important ca și la nivelul filialelor județene, oricare ar fi acestea, să vii cu un proiect: asta îmi propun să fac, asta am făcut până acum. Nu mă propun eu pe funcție că așa vreau eu”, a declarat Cristina Iurișniți.

Opt membri USR și-au anunțat candidatura la europarlamentare, iar Cristina Iurișniți este singura femeie până în acest moment.

În ceea ce privește județul Bistrița-Năsăud, Iurișniți anunță faptul că mâine se va deschide biroul parlamentar de la Sîngeorz-Băi, urmând ca peste două săptămâni să se deschidă și cel de la Năsăud. În acest moment, USR are aproximativ o sută de membri în Bistrița-Năsăud, iar campania Fără penali în funcții publice” a adunat aproximativ opt sute de semnături.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.