-0.7 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

COVID ține în stand-by medicii care vor să vină la spitalul din Bistrița

Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență, Gabriel Lazany medicii rezidenți care au fost interesați să vină să lucreze la Bistrița sunt în stand by. Pandemia de Covid a obligat conducerea unității medicale să sisteze concursurile.

Din cauza pandemiei de Covid, conducerea Spitalului Județean de Urgență a fost nevoită să sisteze unele concursuri pentru ocuparea de posturi de medici. Potrivit managerului Gabriel Lazany s-au sistat concursurile în principal pentru că activitatea spitalului exceptând Covid este mult redusă.

În momentul de față am atras medici rezidenți pe specialitatea care ne-a interesat cel mai mult, ca să putem gestiona epidemia și anume medicina de laborator. Avem patru medici rezidenți pe medicina de laborator care lucrează în laboratorul de biologie moleculară la Spitalul Județean. În celelalte specialități medicale, având în vedere că activitatea este ultra-ultra redusă nu avea rost să aducem acum rezidenți. Ca să ce? Să îi ținem să piardă vremea? În momentul în care reluăm activitatea, aducem rezidenți. Sunt persoane doritoare, pentru că am primit telefoane”, a explicat Gabriel Lazany la Bistrițeanul LIVE.

Cu toate acestea, la Unitatea de Primiri Urgențe este un medic rezident nou, care a fost angajat pe perioadă determinată, întrucât concursul a fost anulat, odată cu intrarea în starea de urgență și respectiv alertă. La fel s-a întâmplat și cu concursul pentru un post la Nefrologie.

Întreaga emisiune o puteți urmări mai jos:

https://www.facebook.com/bistriteanul.ro/videos/273269900458522/

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.