10.4 C
Bistrița
sâmbătă, martie 29, 2025

Copil de 9 ani ars, după ce a vrut să aprindă cu benzină niște resturi vegetale

Echipajele medicale și ale poliției au intervenit în Lunca Leșului. Un copil de 9 ani a vrut să aprindă niște resturi vegetale, cu benzină. Doar că flăcările l-au cuprins pe el. S-a solicitat intervenția elicopterului SMURD.

Clipe de groază pentru o familie din Lunca Leșului, comuna Leșu. Băiețelul lor de 9 ani s-a ales cu arsuri pe o suprafață mare a corpului.

Am înțeles că băiatul a vrut să aprindă mai multe resturi vegetale, în spatele casei, cu ceva benzină. Și cumva i s-au aprins hainele. Nu se știe exact cum s-a întâmplat. Părinții l-au luat repede și l-au înfășurat într-un cearceaf și au pornit spre centru, că ei stau undeva pe un deal. Eu și cu poliția am mers repede spre ei și am întâmpinat noi echipajul medical. L-au preluat rapid și am înțeles că vor chema elicopterul”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul comunei Leșu, Ioan Pop.

Copilul ar fi obișnuit cu treburile casnice. Ambii părinți erau acasă la momentul producerii incidentului. Cei doi mai au un copil, mai mic decât acesta.

UPDATE

Copilul a fost preluat de echipajul SAJ si a fost stabilizat. Conform unei evaluări preliminare, acesta prezintă arsuri de gradul I și II pe mai bine de jumătate din suprafața corporală. A fost predat echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD pe traseu. Echipajul medical îl pregătește pentru a fi predat, pe raza localității Ilva Mică, într-o locație în care aeronava medicală va putea ateriza, elicopterului SMURD de la Baza Aeromedicală Jibou, județul Sălaj”, au transmis reprezentanții ISU BN.

„Conform primelor date, astăzi, în jurul orei 12.00, în localitatea Lunca Leșului, un băiețel de 9 ani, din Ciosa, comuna Tiha Bârgăului, ar fi stropit cu combustibil o grămadă de deșeuri, după care le-a aprins, iar din neatenție, i-ar fi luat foc hainele, suferind astfel arsuri. Copilul se afla împreună cu părinții în zona respectivă, unde desfășurau activități agricole. Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi continuă cercetările în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă și vor stabili cu exactitate toate împrejurările în care a avut loc evenimentul”, transmit reprezentanții IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Locuiești în Bistrița? Alege garduri de beton rezistente de la Sigicom!

În Bistrița, din ce în ce mai mulți proprietari renunță la materialele fragile și aleg gardurile de beton – o soluție modernă, sigură și estetică. Spre deosebire de lemn sau metal, betonul nu ruginește, nu se deteriorează și nu necesită întreținere constantă. În plus, vine într-o gamă variată de modele, potrivite pentru orice stil arhitectural.

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...