0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Copiii fantastici din Bistrița: Alex Frandeș, unul dintre foarte puținii liceeni din oraș invitați să-și citească poemele într-un festival internațional de prestigiu

Alex Frandeș termina clasele V-VIII, în 2020, cu media 10 pe linie, la Colegiul „Liviu Rebreanu”. Acum este elev în clasa a XI-a, la Științele Naturii Bilingv Engleză, tot la „Liviu Rebreanu”. A fost premiat la toate concursurile literare posibile din județ, iar mâine aveți ocazia să-l ascultați citindu-și poemele în prestigiosul festival internațional „Poezia e la Bistrița”.

Anul trecut, Alex Frandeș era unul dintre voluntarii care roboteau în jurul poeților celebri, la Festivalul internațional „Poezia e la Bistrița”. În acest an, va urca pe scenă alături de alți scriitori importanți ai momentului, pentru a-și citi creațiile.

Este unul dintre puținii liceeni din Bistrița invitați să-și citească poemele, alături de nume importante ale poeziei românești contemporane.

Pe mine m-a atras literatura de când eram mic. Noroc cu tata, care tot insista să mai citesc câte o carte. Dar la un moment dat am avut o perioadă în gimnaziu în care n-am mai avut chef să citesc aproape deloc. Eram într-o perioadă în care mă jucam foarte mult pe calculator. Era o modă. Pierdeam nopți întregi cu jocurile, iar prin clasa a VII-a mi-am dat seama că trebuie să mă opresc. M-am aruncat asupra cărților. Am trecut destul de brusc la acest hobby – cititul. De la cărți fiction sau SF, am ajuns încet, după vreo doi ani, și la adevărata literatură.

Până prin clasa a IX-a învățam la toate materiile de 10. Spre finalul clasei mi-am dat seama că literatura a ajuns să ocupe cel mai mult timp din viața mea. Și că asta îmi place cel mai mult: să citesc. Și apoi să și scriu. Mi-am dat seama că asta e direcția pe care vreau să merg și am realizat că celelalte materii nu mai sunt la fel de importante pentru mine. Bine-nțeles că arta le înglobează cumva pe toate. Dar pur și simplu n-am mai vrut să pierd timp învățând la toate materiile. Ajungeam acasă pe la 12-13 de la școală și citeam până spre seară…

S-au cam supărat și ai mei, într-adevăr. M-au certat că nu-mi mai dau interesul. Ok, nu-mi mai dau interesul, dar iau note bune în cotinuare…”, ne-a povestit Alex Frandeș.

În clasa a VII-a a ajuns oarecum întâmplător la Olimpiada de Biologie. Avea atunci impresia că s-ar potrivi la Medicină. „În clasa a VIII-a, la final am primit o foaie în care să completăm unde ne vedem peste 10 ani, în ce profesie… Chiar mă distram cu tata care m-a întrebat dacă mă mai regăsesc în ce am scris acolo.

Nu m-am mai regăsit, evident, erau niște abureli. Aș fi putut să fac și Medicină sau cercetare științifică, desigur, dar nu mai simțeam că era locul meu acolo.

S-ar putea zice că mi-am greșit profilul. Poate să fi ales ceva umanist. Din păcate, profilul uman nu este perceput așa cum se cuvine. Circulă prejudecata asta că ajung la Uman cei care nu se pricep la matematică sau care au medii mici. Nu ar trebui să fie așa. Cei care sunt pasionați cu adevărat de domeniile umaniste ar trebui să meargă acolo. Cei care sunt pasionați de matematică – să meargă la mate. Fără să împărțim în categorii inutile… Dar nu regret nimic nici așa. O să termin cu profilul acesta real, iar apoi la facultate o să merg unde îmi place”, a explicat Alex Frandeș.

DE CITIT: Alexandru Frandeș (CNLR), Andrei Bontaș (CNAM), Valeria Motofelea (CNLR), Patricia Pomană (Liceul Tudor Jarda). Poeme premiate în Campania pro-cultură SLOVE

La clasă face Română cu Monica Halaszy, directoarea Colegiului „Liviu Rebreanu”, pe care o consideră „cea mai bună profesoară pe care am avut-o vreodată.

Predă cu drag și cu foarte mult interes. Se simte asta. Am atins atât de multe subiecte în orele de română încât chiar îmi place foarte mult. Nu am avut niciodată de tocit sau învățat pe de rost ceva. Nici nu pune accent pe așa ceva. Discutăm foarte mult. Anul acesta am făcut o trecere prin istoria literaturii, cu accent pe literatura română. Pe mine m-a atras foarte mult ideea asta, deși altora nu li s-a părut prea interesant.

O lecție care a fost mai spre final, care mi-a plăcut tare tare mult, a fost cea despre simbolismul european. Am povestit despre Albatrosul lui Baudelaire. Cred că a fost cea mai mișto lecție a anului. Poate și pentru că am trecut anul acesta printr-o anumită fază în viața mea. Am făcut rost de operele complete ale lui Rimbaud, apoi, am făcut rost și de versurile lui Paul Verlaine, publicate la Max Blecher. Mi-au plăcut foarte mult…

Cred că ar fi interesant să facem mai multe dezbateri. Dar eu sunt foarte mulțumit de orele de literatură”, a recunoscut Alex Frandeș.

FOTO/VIDEO: Eminescu respiră tandru pe străzile din Bistrița, în mintea & sufletul elevilor de la Colegiul „Liviu Rebreanu”

Mă tentează să scriu despre lucrurile foarte apropiate de mine. Mi-e greu să scriu ceva ce n-am trăit. Am avut în acest an printr-o mulțime de experiențe la care anul trecut nici nu visam… Astea m-au inspirat. Textele care mi-au ieșit bine sunt foarte apropiate de trăirile mele, cu influențe poetice care mi-au fost foarte la îndemână…”, ne-a mărturisit Alex Frandeș. 

Deși textele și poemele sale au fost apreciate de scriitori importanți din țară, Alex Frandeș nu se grăbește să le publice într-un volum.

Cred că pentru un prim volum ar fi ok să mai aștept câțiva ani. Mai am nevoie de timp până când o să mă simt în stare să debutez. Simt că încă nu e momentul…

Încă mai am de citit. În acest an am citit foarte multă poezie contemporană. Mi-am luat volumele cu mine și am citit aproape în fiecare oră la care m-am plictisit la școală…

Câțiva ani buni de zile, Alex a frecventat și cursurile de teatru de la Scenica.

Mi-a plăcut mult și teatrul, am fost la multe piese de teatru, de prin clasa a VII-a am fost și la Scenica. M-am format acolo, practic și mi-a fost de mare mare ajutor. Nu cred că aș fi ajuns până aici, dacă nu făceam teatru la Scenica.

Dar nu cred că m-ar tenta acum să scriu teatru. Nu m-am gândit la asta, nu m-a atras în mod special. Am și citit cam puțină dramaturgie, ce-i drept…”, a admis Alex Frandeș.

Dacă e vorba despre facultate, Alex visează să ajungă la Litere în Cluj. Cel mai probabil la Literarură Universală și Comparată – Engleză. S-a interesat deja și a aflat că acolo este cel mai bun departament de literatură comparată din țară. „Au cele mai noi metode de studiu din punct de vedere critic în literatura comparată, dar au și profesori foarte buni și cursuri foarte interesante. M-ar tenta și Universitatea din Sibiu, e în creștere și există și acolo niște profesori foarte buni. Dar mai este timp, mă mai gândesc până în clasa a XII-a…

5 motive pentru care nu trebuie să ratezi Poezia la Bistrița, între 13 și 16 iulie

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...