0.2 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

FOTO: Îngrijorați de arborii de pe Republicii? Cei de la Spații Verzi ne solicită răbdare: „Nu vă mai isterizați buluc! Avem o logică”

De când se lucrează la bordurile de pe Republicii, o parte din copaci au fost tăiați. Bistrițenii ne-au scris îngrijorați că unii dintre copaci, chiar tineri, au rădăcinile ciuntite. Liana Popescu, Șef Serviciu Spații Verzi în Primăria Bistrița, ne solicită răbdare.

De pe Bulevardul Republicii au dispărut mulți arbori. Sunt curios unde este planul strategic pe spațiul pe spațiul verde. Ce a fost, cum este acum, ce ne dorim să fie…? Mi se pare că muncitorii cu buldoexcavatorul au mai nimerit cu cupa aia și peste copaci. Poate chiar buni… Care nu vor mai putea să rămână în picioare, pentru că sunt compromiși dacă au fost atinși cu cupa buldoexcavatorului…”, a remarcat biologul Ciprian Samoilă.

Biologul atrage atenția asupra faptului că Legea spațiilor verzi, Legea 24 / 2007, susține că nu ai voie să pătrunzi cu utilaje grele pe spațiul verde.

Liana Popescu, șef Servicii Spații Verzi în cadrul Primăriei Bistrița, a explicat pentru Bistrițeanul.ro că arborii tăiați vor fi înlocuiți.

Vor fi plantați alți copaci acolo. Chir mai mulți decât au fost tăiați. Erau loviți de mașini în urma unor accidente rutiere, degradați, înclinați, scorburoși sau uscați. Am vrut să începem plantarea altora chiar săptămâna asta, însă nu e chiar nivelat pământul acolo.

Așteptăm să se termine lucrările. De săptămâna viitoare cel târziu începem să plantăm alți copaci tineri. Nu au fost tăiați din greșeală. Au fost loviți în accidente rutiere. În dreptul străzii Delavrancea, de pildă, i-am adunat de pe jos. În vara asta patru arbori au fost doborâți de mașini.

Tot scuarul acela va fi în toamna asta completat cum trebuie cu copaci… Nu știu dacă are vreo relevanță că sunt 2, 3 în plus sau în minus”, a precizat Liana Popescu.

Șeful Spațiilor Verzi din Primăria Bistrița a subliniat că nu știe să existe vreo interdicție a utilajelor pe spațiile verzi. „Nu există așa ceva. Dacă amenajăm terenul, îl amenajăm. După aia nu vor mai fi utilaje mari pe spațiul verde. Deocamdată e un șantier acolo. Dacă aveți un pic de răbdare, tot bulevardul va fi frumos amenajat în toamna asta. Un pic de răbdare. Să nu se mai isterizeze toată lumea buluc când începe câte-o lucrare. Nu suntem nici noi retardați. Avem și noi o logică când ne apucăm să facem ceva.

Dacă are toată lumea un pic de răbdare, vor vedea că nu am avut nicio rea intenție. Am vrut să revigorăm bulevardul”, a concluzionat Liana Popescu.

Biologul Ciprian Samoilă s-a arătat dezamăgit și de gazonul care va fi instalat acolo.

Au schimbat structura vegetației la sol. Au intrat și au decopertat, venind în schimb cu tone de pământ steril. A fost inițial un spațiu verde cu specii de plante ierboase autohtone, dar le-au înlocuit cu gazon sărăcăcios.

De la o diversitate mare de plante, au redus totul la o masă verde sterilă care nu face flori și nici nu hrănește insectele. Mai este și pretențios: dacă nu este udat periodic, se usucă.

De aceea au și nevoie de un sistem de irigații. Sunt investiții foarte mari pentru o specie de gazon costisitoare de întreținut…”, a mai explicat Ciprian Samoilă.

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. Vedeti-va de traba, ca daca te iei dupa toti Gica Contra, care-s imprtiva tuturor si fata de orice, niciodata municipalitatea n-o sa poata face nimic , asa ca ceea ce aveti de facut faceti si nu va mai luati dupa toti astia , care sunt si impotriva faptului ca i-a facut ma-sa ! Omenirea inca nu stapaneste o tehnologie prin care sa nu calce zonele pe care le construieste …

  2. 1 pamantul ala steril , rest din spalarea agregatelor/ nisipului din statiile de sortare / balastiere, cjne a hotarat sa l puna si in baza caror studii????
    2. Cine mai este retardat, la ce persoana din primarie se refera doamna?
    3. Despre logica numai de bine…chiar nu o vad… cum arata? Fa o descriere doamna popescu aici intr un comentariu..
    4. Daca as fi angajatorul dv v as baga in comisia de discuplina…ibterviu…dur la adresa mea

  3. M-am minunat și eu cum lucrează Doreii … Pe toate șantierele a fost și este bătaie de joc. După asfaltarea pistelor de biciclete au completat băieții partea de carosabil cu ciment pana în borduri. Asfaltul și cimentul in plus l-au aruncat pe spadiul verde. Toate spatiile verzi au fost afectate și nu s-au mai refăcut, nu ajungeau gropile de pe străzi și trotuar? Acum avem gropi și pe spatiile verzi… 🙁

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...