19.2 C
Bistrița
joi, aprilie 24, 2025

Consiliul Județean nu se poate implica în situația de la Telciu, însă cere respectarea legii pentru a nu încurca investițiile viitoare

Consiliul Județean precizează într-un comunicat de presă că nu are competență pentru a gestiona situația de la Telciu, însă cere respectarea legii, pentru a nu periclita investițiile majore în apa și canalizare din județ.

Vă reamintim faptul că Aquabis a început debranșarea de la apă a locuitorilor din Telciu, după ce aceștia au refuzat să încheie contractele cu compania de apă și canalizare. Localnicii au refuzat motivând că tarifele practicate ar fi prea mari.

S-a pus problema inclusiv a ieșirii comunei din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă –Canal, prin intermediul căreia se fac investițiile din județ. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

Consiliul Județean a trimis un comunicat de presă prin care spune că serviciul este delegat de către instituție prin ADI Servicii de Apă și Canalizare către Aquabis. Practic, relația contractuală se realizează între Aquabis și beneficiari, contracost, iar Consiliul Județean nu prea poate interveni.

Culmea, potrivit Consiliului Județean, Comuna Telciu, prin Consiliul Local, este acționar al Aquabis și membru ADI Apă-Canal. Retragerea comunei din ADI Apă Canal poate pune în pericol investițiile pregătite în următoarea perioadă în acest domeniu.

„Conducerea „AQUABIS” S.A. ne-a asigurat de gestionarea situației și respectarea legii, împreună cu autoritățile locale din comuna Telciu și serviciile de ordine publică. Așadar, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud nu este în măsură să ia decizii asupra acestei situații, însă, ca în toate comunele din Bistrița-Năsăud, ne dorim ca aceasta să fie gestionată respectând legea și să se țină cont de derularea în acest moment a celui mai mare contract din istoria județului, Masterplanul de Apă-Canal II, prin care majoritatea cetățenilor din Bistrița-Năsăud să beneficieze de servicii de apă și canalizare.

Orice retragere a unei autorități locale din proiect, respectiv nerespectarea acestei condiționalități, poate să pună în pericol implementarea investiției. În concluzie, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud nu are competență în a gestiona această situație, însă dorește respectarea legii, pentru a putea continua investițiile majore în serviciile de apă și canalizare”, precizează Mihaela Ivan, purtătorul de cuvânt  al Consiliului Județean.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. luați interviuri oamenilor de acolo ..de politicieni ne-am săturat până peste cap
    F.C. Incompetenții 0 – 3 A.C.S. ECIRO Forest Telciu ( la masa verde )

  2. Oare nici un procuror nu-i poate salta puțin pe șefii Aquabis, CJ și primar pentru verificări și declarații??? Adițional și pe reprezentanții jandarmeriei, politiei și ISU.
    Eu cred ca asa rapid se rezolva toată situația, se detensioneaza sau cum vreți voi….

  3. Vreți să știți care e adevărul la Telciu? . Vă spun eu : acolo sunt 2 frustrați Magdău și Pop , care supărați că nu au ajuns ,,consilieri” , au adunat 20 de bețivi și fac mare zarvă . Poliția ar trebui să le dea niște amenzi să se sature să mai facă circ

  4. Tarane, dacă nu e foc, cu siguranță nu iese nici fum degeaba!!!
    De ce respingi ideea ca cineva din exterior cu putere sa ii ia la întrebări? Cine știe ce descoperă??? Poate parte mare din țevile originale, toxice nici nu au fost înlocuite faptic, poate costurile sunt cu mult peste cele de piață… Eu cred totuși ca cineva ar trebui sa verifice aceasta situație…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Arena by Casa EMA angajează bucătar, STEWO Năsăud caută asistent manager și inginer calitate

Restaurant Arena by Casa EMA caută bucătar și ajutr de bucătar! Noi locuri de muncă sunt disponibile la STEWO Năsăud, unde este nevoie de magazioner, inginer Calitate și asistent manager. Se fac angajări și la ROMBAT, AMICII Building sau Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos: