-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Consilierul local USR: „Există construcții edificate fără respectarea reglementărilor în vigoare din Planul Urbanistic General”

Consilierul local USR-Plus Nicolae Pavelean a precizat, într-o postare pe Facebook, că există în oraș construcții ridicate fără respectarea reglementărilor în vigoare din PUG, dar și că sunt în plan construcții cu regim de înălțime mare în zone cu acces limitat și risc mare de congestionare a traficului.

Membru în comisia de Urbanism a Consiliului Local al municipiului Bistrița, consilierul USR-Plus Nicolae Pavelean precizează, într-o postare pe Facebook, faptul că o vizită în teren a scos în evidență modul haotic în care s-a construit până în acest moment, dar și „planurile” unor dezvoltatori imobiliari, care nu fac altceva decât să blocheze de tot orașul.

„Există construcții care au fost edificate fără respectarea reglementărilor în vigoare din PUG/PUZ, exemplu zona Parcului, strada Toamnei și altele. Există zone unde se dorește edificarea unor construcții, însă de asemenea nu pot fi respectate condițiile reglementărilor în vigoare și a legii, cât și specificul istoric al zonei – exemplu zona Dogarilor și zonele ce țin de centrul istoric al municipiului unde potențialul istoric al locului trebuie valorificat și în niciun caz afectat. Există cazuri unde se intenționează construirea unor locuințe colective în regim de înălțime mare, în zone centrale cu acces limitat și risc ridicat de congestionare a traficului în condițiile în care orașul suferă deja în acest sens, în special din cauza numărului redus de parcări”, a precizat Nicolae Pavelean.

Acesta mai spune că s-a ajuns aici din cauza neclarității și lipsei alinierii reglementărilor locale de urbanism sau de interpretarea greșită a acestora.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...