6.6 C
Bistrița
luni, martie 17, 2025

CIUDĂȚENIE la Șanț: un consilier local condamnat penal și-a dat demisia, dar este în continuare în Consiliul Local

Un consilier local de la Șanț se prezintă în continuare la ședințele de Consiliu Local, deși a fost condamnat penal și și-a dat demisia din CL. Colegii săi consilierii și secretarul Primăriei Șanț sunt încurcați, întrucât omul a revenit asupra demisiei și și-a retras-o.

Potrivit observatorbn.ro, consilierul local PNL Augustin Hădărău a fost condamnat, în luna februarie a acestui an, la doi ani cu suspendare pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Deși teoretic, potrivit legii, liberalul ar trebui să renunțe la scaunul de consilier local, acest lucru nu s-a întâmplat, iar bărbatul se prezintă în continuare la ședințele de CL.

La începutul lunii martie, acesta și-a dat demisia din Consiliul Local, însă a revenit asupra deciziei. Astfel, nimeni nu știe dacă e valabilă demisia sau…revenirea asupra ei.

„Domnul Hădărău și-a depus, între timp, în 11.04, o cerere de retragere a demisiei. El își retrage demisia pentru că noi nu am primit de la prefectură niciun răspuns. Am făcut adresă la judecătorie să ni se comunice sentința penală, atât nouă la primărie cât și la prefectură. Sentința în original. Și numa când primim ordinul de încetare a mandatului din partea domnului prefect…“, a explicat secretarul comunei, Lucia Flămând, citată de observatorbn.ro.

Primarul Marian Forogău spune că s-a consultat cu cineva din Instituția Prefectului și că consilierul local poate să participe la ședințe până când instanța trimite sentința, în original, la primărie.

„De la Prefectură ni s-a transmis faptul că, deci, domnul Hădărău și-a luat sentința de pe Internet, trebuia să o primim oficial și la primărie și la Prefectură, în același timp. După ce primim sentința, domnul prefect emite ordinul prefectului de demitere. Deci ei ne-au spus că nu-i nicio problemă, deci poate să… dacă și-a revenit de la demisie, poate să activeze încă ca și consilier”, a precizat Forogău, citat de observatorbn.ro.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Mercedes-Benz oferă o gamă variată de contracte de service, adaptate diferitelor cerințe ale clienților

Pentru că menținerea performanței și fiabilității automobilului tău Mercedes-Benz este esențială pentru tine - Mercedes-Benz oferă o gamă variată de contracte de service, adaptate diferitelor cerințe ale clienților.

ZINNIA Homes – Centru de îngrijiri pentru seniori din Viișoara – se extinde! Din mai vor avea 40 de locuri!

Pe o străduță liniștită din Viișoara este unul dintre cele mai discrete, dar căutate centre de îngrijire a vârstnicilor din Bistrița-Năsăud – ZINNIA Homes. Centrul s-a deschis în 2018. Iar după ce serviciile lor au fost tot mai solicitate, până acum având o capacitate de doar 10 locuri, a venit momentul extinderii.

Grill StopBistrița: Ciolan de porc ROTISAT și platouri generoase, pentru o masă copioasă alături de familie sau prieteni

O masă copioasă alături de familie sau de prieteni se poate organiza imediat. Grill StopBistrița pregătește...