-4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Producătorii locali, sprijiniți să-și vândă produsele în grădinițe și unități militare

Noi proiecte de lege menite să sprijine micii producători din județ vor ajunge pe masa decizională. Producătorii locali vor fi sprijiniți să-și vîndă produsele în grădinițe și unități militare.

Producția de alimente sigure și din ingrediente cât mai naturale nu este doar un serviciu vital pentru societatea, ci și o sursă de venit pentru antreprenorii locali.

Pentru ca fiecare parte să aibă de câștigat, demersul presupune o bună colaborare între administrația publică locală și Comisia de organizație publică din Camera Deputaților.

Într-o conferință de presă organizată azi la Consiliul Județean, deputatul Bogdan Ivan a subliniat că „meșteșugarii noștri locali merită toată susținerea noastră”

Acesta a declarat că va oferi sprijin consistent și constant producătorilor locali din Bistrița-Năsăud.

Printr-un nou proiect de lege, el dorește să înlesnească producătorilor locali vânzarea produselor în zona publică. De la școli, grădinițe, spitale – până la unități militare. Totodată, Bogdan Ivan își dorește și simplificarea relației cetățean – stat.

Le mulțumesc pentru sprijinul acordat în ceea ce privește cel mai recent proiect de lege pe care l-am inițiat și care a primit astăzi un aviz favorabil.

Prin acest demers mi-am demonstrat, din nou sprijinul consistent pentru producătorii locali și implicit capitalul românesc. În județ avem foarte mulți oameni gospodari, din mâinile cărora ies produse de o calitate foarte bună. Iar prin acest proiect de lege vor primi sprijin pentru a-și vinde produsele în tot ceea ce înseamnă zona publică. Școli, grădinițe, spitale și unități militare. Trebuie găsită o formulă prin care zona rurală va ieși în față cu tot ce are mai bun. Este nevoie, ca și până acum de oameni cu spirit antreprenorial și seriozitate. Printre altele, mă interesează foarte tare simplificarea relației cetățean-stat”, a transmis  deputatul Bogdan Ivan Gruia.

Este prezentă la Bistrița, pentru două zile, și Simona Bucura – Oprescu, președintele Comisiei pentru Administrație Publică și amenajarea Teritoriului. Împreună cu alți reprezentați a observat îndeaproape bunul mers al lucrurilor din județ.

De ce am ales Bistrița-Năsăud? Pentru că este un model de bune practici pentru administrația publică locală din România. Susținem inițiativa de a debirocratiza partea de avize, pentru o mai bună dezvoltare.

După sărbătorile pascale, ne dorim ca împreună cu autoritățile locale, cu cei de la Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România, Asociația Municipiilor din România, Asociația Orașelor și a Comunelor, să scriem o initiativă legislativă în care să încercăm să scoatem din avizele care îngreunează de multe ori dezvoltarea comunităților.

Ne referim aici la cele care vin din partea companiilor din zona energiei, drumuri și infrastructura, direcțiile de ape, etc. Administrația trebuie să aibă unelte în aceste avize, nu piedici ca până acum”, a transmis Simona Bucura-Oprescu.

Adela Cosma

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.