11.4 C
Bistrița
marți, aprilie 22, 2025

Concertul lui Bănică Jr, reprogramat! CÂND va cânta la Bistrița:

Ziua Femeii trebuia marcată la Bistrița printr-un concert susținut de Ștefan Bănică Jr. Dat fiind contextul creat de războiul din Ucraina, evenimentul a fost reprogramat. CÂND va concerta Bănică Jr. la Bistrița:

Mâine, 6 martie, ar fi trebuit să aibă loc un concert la Bistrița. Ștefan Bănică Jr ar fi oferit un moment special, dedicat doamnelor, cu ocazia Zilei Femeii.

Dat fiind contextul creat de războiul din Ucraina, a situației refugiaților și a mobilizării bistrițenilor pentru a-i ajuta pe cei care fug din calea războiului, concertul a fost amânat.

Vineri, în cadrul unei conferințe de presă, primarul a anunțat data la care a fost reprogramat acesta.

Concertul amânat zilele trecute a fost reprogramat pentru data de 30 aprilie. Deci este o dată certă. Cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că în ziua de azi se întâmplă tot felul de lucruri. Am încheiat un act adițional la contract. Să sperăm că vremea bună și în primul rând pacea vor crea un cadru în care să ne bucurăm cu adevărat. Va fi prima sâmbătă de după sărbătorile pascale, cred că momentul este unul cât se poate de bun”, a declarat Ioan Turc.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.