7.4 C
Bistrița
marți, aprilie 1, 2025

Comandamentul NATO de la Sibiu va fi condus de un bistrițean: general-maior Cristian-Daniel Dan

Începând de luni, 15 ianuarie, Comandamentul Corpului Multinațional Sud-Est al NATO de la Sibiu va fi condus de un bistrițean: generalul-maior Cristian-Daniel Dan. Anul trecut, acesta a primit titlul de „Cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud”.

Comandantul Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est al NATO de la Sibiu, generalul-locotenent Dragoș-Dumitru Iacob, va preda, luni, 15 ianuarie, conducerea centrului unui bistrițean.

Ceremonia de schimbare a comenzii Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est va avea loc luni, 15 ianuarie, începând cu ora 10.00, la sediul unității din Sibiu. În cadrul ceremoniei, generalul-locotenent Dragoș-Dumitru Iacob va preda comanda Corpului Multinațional de Sud-Est generalului-maior Cristian-Daniel Dan”, potrivit stiridesibiu.ro.

Generalul-maior Cristian-Daniel Dan s-a născut în anul 1972, în Bistriţa, și și-a început cariera militară în 1986, urmând cursurile liceului militar “Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, pe care l-a absolvit în 1990.

În mai 2018, a absolvit NATO Senior officer policy course, iar în septembrie 2019 NATO Senior officer information operations course, ambele forme de pregătire la Școala NATO din Oberammergau, Germania – notează forter.ro.

Începând cu iunie 2022, a fost numit pe funcţia de locţiitor al Șefului Statului Major al Forțelor Terestre.

Mai multe detalii puteți citi AICI. 

Cu o carieră militară de peste 35 de ani, general-maior Cristian-Daniel Dan a reprezentat cu onoare și demnitate județul Bistrița-Năsăud și instituția Armatei Române, în țară și în străinătate. Anul trecut, acesta a primit titlul de „Cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud”.

Cine sunt personalitățile care vor deveni în 2023 Cetățeni de onoare ai județului Bistrița-Năsăud

Sursă foto forter.ro

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Locuiești în Bistrița? Alege garduri de beton rezistente de la Sigicom!

În Bistrița, din ce în ce mai mulți proprietari renunță la materialele fragile și aleg gardurile de beton – o soluție modernă, sigură și estetică. Spre deosebire de lemn sau metal, betonul nu ruginește, nu se deteriorează și nu necesită întreținere constantă. În plus, vine într-o gamă variată de modele, potrivite pentru orice stil arhitectural.

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...