1 C
Bistrița
joi, decembrie 26, 2024

COD GALBEN de VISCOL și GER! Sfaturi pentru perioadele cu temperaturi de aproape – 20 de grade

Termometrele indică temperaturi tot mai joase, de la o zi la alta, așteptându-se valori spre -20 de grade. S-a emis și un cod galben de viscol și ger. CE trebuie să faceți în această perioadă:

Bistrițenii au resimțit astăzi temperaturi de -14 grade, înregistrate la ora 08.00. În Groapa Sărății, termometrele indicau – 16 grade, mai rece chiar ca în zonele de munte ale județului.

Conform prognozei meteo, zilele viitoare se așteaptă valori ce vor coborî spre -20 de grade.

Meteorologul bistrițean Mihai Bălan a anunțat un nou val de ninsori spre seară.

ANM a emis un cod galben de avertizare de viscol pentru mai multe județe din țară. Acesta intră în vigoare azi, la ora 12.00 și e valabil până în 22 ianuarie la ora 10.00.

SFATURI pentru perioadele de GER:

În aceste zile cu temperaturi scăzute, se recomandă:

  • Să evităm deplasările în spații deschise și expunerea prelungită la frig
  • să respectăm regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii
  • să consumăm alimente bogate în proteine, fructe și legume
  • Persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cardiace și respiratorii, să evite deplasările
  • În cazul în care este necesară deplasarea în spații deschise, să ne îmbrăcăm și să ne încălțăm adecvat, adică cu mai multe straturi de haine, o pereche de încălțăminte impermeabilă, căciulă, mănuși, fular.
  • Să evităm expunerea prelungită a mâinilor și picioarelor la temperaturi scăzute pentru a ne feri de degerături
  • Copii nu trebuie lăsați să aștepte în interiorul autovehiculelor parcate sau să fie transportați pe distanțe lungi în vehicule fără posibilități de climatizare și neechipate corespunzător
  • Locuințele și spațiile închise de locuit trebuie să fie încălzite corespunzător și trebuie evitată utilizarea instalațiilor improvizate, care pot duce la intoxicații cu monoxid de carbon
Bistrițenii trebuie să fie atenți la SEMNELE HIPOTERMIEI
  • frisoane intense pentru producerea de căldură
  • somnolență și tulburări ale stării de conștiență
  • rigiditatea mâinilor și a picioarelor
  • apariția dificultăților în vorbire

Mai mult, pentru a gestiona cu eficienţă situaţiile neplăcute cu care vă puteţi confrunta în această perioadă, Inspectoratul pentru Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița – Năsăud vă readuce în atenţie următoarele măsuri:

  • Utilizaţi mijloacele de încălzire fără defecţiuni sau improvizaţii pentru încălzirea locuinţelor;
  • Nu suprasolicitaţi instalaţia electrică din locuinţa dumneavoastră sau de la locul de muncă;
  • Amplasaţi mijloacele de încălzire departe de materialele combustibile;
  • Dacă vă deplasaţi cu autoturismul propriu, asiguraţi-vă că aveţi cu dumneavoastră pături, băuturi fierbinţi, pentru situaţiile în care dumneavoastră ori altă persoană se aflată în dificultate. Totodată este foarte important să aveţi suficient combustibil care să asigure funcţionarea motorulului în situaţiile în care apar blocaje în trafic sau la apariţia altor situaţii neprevăzute;
  • Mâncaţi regulat şi consumaţi lichide, evitând excesul de cofeină ori alcool;
  • Evitaţi, pe cât posibil, extenuarea; efortul fizic în condiţii de frig vă poate cauza grave probleme de sănătate;
  • Mişcaţi-vă pentru a vă păstra căldura corporală;
  • Căutaţi în apropiere clădiri în care vă puteţi adăposti;
  • Protejaţi de ger persoanele în vârstă, copiii, femeile gravide şi pe cei cu probleme de sănătate din anturajul dumneavoastră;
  • Atenţionaţi autorităţile locale cu privire la persoanele fără adăpost pe care le întâlniţi sau despre care aveţi cunoştinţă;
  • Încercaţi să asiguraţi animalelor condiţii corespunzătoare de hrănire şi adăpostire;
  • Urmăriţi cu atenţie, la posturile radio/tv, buletinele meteorologice şi recomandările transmise de autorităţile centrale şi locale.

De asemenea, reprezentanții Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița – Năsăud îi roagă pe cetăţeni să anunţe de îndată orice situaţie de urgenţă, apelând în cel mai scurt timp numărul unic pentru apeluri de acest fel – 112.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...