-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Cine era Sorin Pătrașcu, bărbatul care s-a sinucis și-a plănuit să-și omoare și iubita și fiica cu o explozie

Avea 51 de ani și ieri și-a încheiat socotelile cu viața, nu înainte de a pregăti o ultimă surpriză concubinei sale și fiicei. Este vorba despre o explozie, care a rănit-o pe femeie și pe un pompier. Sorin Pătrașcu era din București și de câțiva ani era întreținut tocmai de femeia pe care o teroriza.

Un incident tragic a zdruncinat ieri liniștea străzii Împăratul Traian din Bistrița. Un bărbat s-a aruncat de la etaj, iar la scurt timp după a cauzat o explozie în apartamentul în care locuia de doi ani cu iubita sa.

Rănile cauzate de căderea de la înălțime au fost atât de grave, încât bărbatul a murit la spital. La Unitatea de Primiri Urgențe a ajuns și iubita acestuia, lovită de bucățile de geam aruncate de suflul exploziei, dar și un pompier din cadrul ISU. Femeia a fost deja externată, în timp ce pompierul rămâne internat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

Cine este totuși bărbatul care și-a detestat atât de tare concubina și pe adolescenta de 17 ani, încât să-și dorească ca cele două să moară? Sorin Pătrașcu avea 51 de ani și de ani buni era șomer. Culmea, femeia pe care a vrut s-o omoare îl întreținea și tot ea achita chiria lunară la apartamentul unde locuiau cei doi.

Acesta lucrase în trecut ca bucătar la Casa Armatei. Era de loc din București, însă era stabilit în Bistrița de ani buni. Pe femeia cu care trăia a întâlnit-o, culmea, într-un spital, unde erau amândoi internați din cauza unor probleme medicale.

S-au mutat pe Împăratul Traian în urmă cu doi ani, însă relația lor nu era deloc armonioasă, iar polițista de 43 de ani a vrut de mai multe ori să-i pună capăt. În urmă cu câteva zile, femeia a plecat la rude în Moldova și a lăsat-o pe adolescenta de 17 ani acasă cu bărbatul.

La un moment dat, din cauza neînțelegerilor dintre bărbatul de 51 de ani și adolescentă, aceasta a părăsit apartamentul. Ieri, femeia s-a întors din Moldova și a mers însoțită de adolescentă la locuința comună pentru a avea o ultimă discuție cu bărbatul referitoare la separare.

A ajuns în parcare și și-a văzut fostul concubin cum se aruncă de pe geam. Copila de 17 ani a fost cea care a declanșat dispozitivul explozibil, pus la punct de bărbat în apartamentul comun. Din fericire, aceasta nu a fost rănită, întrucât a reușit să se depărteze repede de ușa apartamentului.

Bărbatul s-a folosit de rețelele de socializare să-și ia rămas bun de la prieteni: „Le urez tuturor prietenilor înțelegere și liniște în viața aceasta”. Tot pe Facebook, bărbatul parcă și-a avertizat iubita că ceva groaznic urmează să se întâmple, printr-o postare făcută în 27 noiembrie: „Tic-tac, tic-tac, ceasul vieții”.

Mai puteți citi pe această temă:

Bărbatul de pe Împăratul Traian a încercat să-și ia viața lui și a oricui intră în apartament. AFLĂ motivul:

A murit bărbatul care s-a prăbușit de la etajul 4 și și-a aruncat în aer locuința

Parchetul a preluat ancheta în cazul bărbatului care s-a sinucis și a aruncat în aer apartamentul unde locuia. Care sunt noile încadrări

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...