0.1 C
Bistrița
luni, noiembrie 25, 2024

CINE e considerat suspect de COVID? Definiția actualizată:

Institutul Naţional de Sănătate Publică a actualizat miercuri definiția ”suspect de COVID”. Totodată s-au dat recomandări privind prioritizarea testării, fiind 14 categorii care intră la această măsură.

Miercuri au fost actualizate definițiile de caz pentru infectarea cu noul tip de coronavirus. De asemenea, s-a stabilit lista prioritizărilor în ceea ce privește testarea.

Astfel, între simptomele pentru ca o persoană să fie considerată caz suspect au fost introduse pierderea mirosului sau a gustului.

În ceea ce privește prioritizarea, între cele 14 categorii de persoane la care se recomandă prioritizarea testării se află şi pacienţii care au un rezultat pozitiv la testul rapid, pentru antigenul SARS-CoV-2.

Cine este caz suspect de Covid-19

– Orice persoană cu debut brusc de febră și tuse

– Orice persoană cu debut brusc al ORICĂROR 3 SAU MAI MULTE dintre următoarele semne şi simptome: febră, tuse, astenie, cefalee, mialgii, dureri în gât, coriză, dispnee, anorexie / greţuri / vărsături, diaree, status mental alterat, debut recent de anosmie (pierderea mirosului) sau ageuzie (pierderea gustului) în absenţa unei cauze identificate

– Orice persoana cu pneumonie, bronhopneumonie +/- pleurezie

– Orice persoana cu infecţie respiratorie acută severă (SARI) (febră sau istoric de febră ŞI tuse ŞI dificultate în respiraţie (scurtarea respiratiei) ŞI care necesită spitalizare peste noapte)

Notă: Pentru copiii cu vârsta până la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentaţia, se poate suspecta infecţia cu SARS-CoV-2.

Caz probabil

A. Un pacient care întruneşte criteriile clinice de mai sus ŞI este contact al unui caz confirmat sau are legătură epidemiologică cu un focar cu cel puţin un caz confirmat

Notă: În conformitate cu Recomandările de prioritizare a testării pentru COVID-19, toţi contacţii direcţi simptomatici ai cazurilor confirmate trebuie testaţi. Clasificarea în caz probabil pentru varianta A. va fi făcută doar în situaţia în care strategia de testare se modifică.

B. Un caz suspect cu imagine pulmonară sugestivă pentru COVID-19:

• Rx pulmonară: opacităţi neclare, frecvent rotunde, cu distribuţie periferică inferioară;

• CT pulmonară: multiple opacităţi bilaterale cu aspect de sticlă mărunţită, frecvent rotunde, cu distribuţie periferică inferioară;

• echografie pulmonara: linii pleurale îngroşate, linii B (multifocale, discrete sau confluente), tipare de consolidare cu sau fără bronhograme;

C. Un adult decedat fără o cauză explicabilă, cu insuficienţă respiratorie care a precedat decesul ŞI care a fost în contact cu un caz confirmat sau care a avut legătură epidemiologică cu un focar cu cel puţin un caz confirmat

Caz confirmat

O persoană cu confirmare în laborator prin RT-PCR a infecţiei cu SARS-CoV-2, indiferent de semnele şi simptomele clinice.

Contactul direct este definit ca:

– Persoană care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu un pacient cu COVID-19;

– Persoană care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);

– Persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănuşă);

– Persoană care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minimum 15 minute;

– Persoană care s-a aflat în aceeaşi încăpere (ex. sala de clasă, sală de şedinţe, sală de aşteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m;

– Persoană din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecţie.

Legătura epidemiologică ar fi putut avea loc în perioada de 14 zile anterioare datei debutului.

Orice persoană care a purtat masca/echipamentul de protectie corespunzator şi a respectat distantarea fizica nu este considerată contact direct.

Definiţiile COVID-19 comunitar sau IAAM

Un caz COVID-19 poate fi de origine comunitară sau asociat asistenţei medicale (IAAM), în funcţie de:

– numărul de zile anterioare datei debutului sau a confirmării în laborator, după data internării într-o unitate sanitară (spital, centru de dializă), centru rezidential de sedere prelungita (ziua 1);

– argumentele din investigaţia epidemiologică privind originea comunitară sau IAAM (apartenenţa cazului la focare de infecţii cu una sau alta dintre origini)

Pot exista următoarele situaţii:

Caz COVID-19 comunitar

– simptome prezente la internare sau debut în primele 48 de ore după internare;

– debut în zilele 3-7 după internare şi o suspiciune puternică de transmitere comunitară (apartenenţa la un focar de cazuri comunitare);

Caz COVID-19 asociat asistenţei medicale (IAAM)

– debut după 48 ore de la internare şi o suspiciune puternică de transmitere asociată asistenţei medicale;

– cazurile la personalul medico-sanitar si auxiliar, dacă nu există argumente puternice în favoarea unei transmiteri comunitare;

Cazurile cu debut în primele 14 zile după externarea dintr-o unitate sanitară pot fi:

– IAAM, dacă debutul are loc în primele 48 de ore după externare;

– cu origine incertă, în cazul debutului la 3-14 zile după externare, dacă nu există argumente puternice în favoarea unei origini comunitare sau IAAM. Atribuirea unei categorii de transmitere sau alteia ar trebui făcută după o evaluare atentă a fiecărui caz in parte.

Deces la pacient confirmat cu COVID-19

Decesul cu COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepţia situaţiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relaţie cu COVID-19 (ex. traumatism, hemoragie acută majoră, etc) şi la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală şi momentul decesului.

Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli pre-existente (de ex. cancer, afecţiuni hematologice etc.) şi COVID-19 trebuie raportată ca şi cauză a decesului, independent de condiţiile medicale preexistente care se suspectează că au favorizat evoluţia severă a COVID-19.

COVID-19 trebuie menţionată pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces.

„De asemenea, menţionăm ca, potrivit Ordinului MS nr.961/2020 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 555/2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19, a Listei spitalelor care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I şi în faza a II-a şi a Listei cu spitalele de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2, cazurile confirmate COVID soldate cu deces la care testele RT-PCR în dinamică din spută/aspirat bronşic sunt negative (2 teste) pot fi considerate deces datorat infecţiei cu SARS-CoV-2 dacă clinicianul evidenţiază semne şi simptome înalt sugestive şi decesul este corelat cu evoluţia clinică determinată de COVID. În situaţia în care apare necesitatea clarificării cauzei decesului, se indică examene RT-PCR din ţesut pulmonar recoltat de către medicul specialist anatomie patologică/medicină legală fără a fi necesară necropsia”, arată INSP.

Criterii pentru inițierea testării pentru SARS-CoV-2

Confirmarea promptă a cazului suspect este necesară pentru a asigura, rapid și eficient, supravegherea epidemiologică a contacților, implementarea măsurilor de prevenire și control al infecției, precum și colectarea informațiilor epidemiologice și clinice relevante.

Recomandări de prioritizare a testării prin RT-PCR pentru COVID-19

1. Persoane simptomatice, inclusiv personal medico-sanitar și auxiliar, conform definiţiei de caz;

2. Persoane cu rezultat pozitiv la testul pentru antigenul SARS-CoV-2;

3. Contacţi direcţi simptomatici ai cazurilor confirmate;

4. Pacienţi cu maximum 48 de ore înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienţi cu transplant de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice aflaţi în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare post-transplant – 2 teste la 24 de ore interval;

5. Echipele medicale de prelevare a organelor pentru transplant care se deplasează de la centrul de transplant în centrele de prelevare – la fiecare 2 saptamani;

6. Pacienţi asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos, cu maximum 48 de ore înainte de internarea în spital; În acest context, termenul de imunosupresie se referă la: chemoterapia citotoxică, agenţi biologici cu acţiune prelungită, imunoterapie celulară şi doze mari de glucocorticoizi, conform ghidului Societăţii Americane de Boli Infecţioase (6.05.2020), accesat la idsociety.org/practice-guideline/covid-19-guideline-diagnostics/

7. Pacienţi oncologici asimptomatici aflaţi în curs de chimioterapie şi/sau radioterapie:

– Pacienţi oncologici asimptomatici aflaţi în curs de chimioterapie – cu maximum 48 de ore înainte de fiecare cură, respectiv de fiecare prezentare la spital pentru monitorizare;

– Pacienţi oncologici asimptomatici aflaţi în curs de radioterapie – înainte de prima şedinţă şi apoi la 14 zile, până la terminarea curei;

8. Pacienţi oncologici asimptomatici înainte de intervenţii operatorii sau manevre invazive, cu maxim 48 de ore înaintea intervenţiei/manoperei; Notă: Cu referire la punctele 6., 7. şi 8., în cazul pacienţilor copii care se internează cu însoţitor, se testează şi însoţitorul.

9. Pacienți hemodializaţi asimptomatici

– de 2 ori pe luna;

– Pacienti hemodializati asimptomatici contacţi cu caz confirmat, 2 testări la 6-7 zile interval între ele;

10. Pacienți hemodializaţi simptomatici;

11. Persoane instituţionalizate asimptomatice – de 2 ori pe lună;

12. Personalul de îngrijire din centre rezidenţiale – săptămânal;

13. Gravidele asimptomatice care se află în carantină / izolare la domiciliu sau au fost contact direct cu un caz confirmat – în ziua 14, dacă nu au devenit simptomatice;

14. Personal medico-sanitar si auxiliar asimptomatic contact direct cu caz confirmat, în a 6-7-a zi de la ultimul contact posibil infectant**; ** În perioada imediată contactului posibil infectant şi până la primirea rezultatului de laborator, personalul medico-sanitar și auxiliar îşi va desfăşura activitatea cu respectarea măsurilor de protecţie standard.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Vrei să ai o vizibilitate optimă, indiferent de vreme? Schimbă la timp ștergătoarele

Vrei să ai o vizibilitate optimă, indiferent de vreme? Schimbă la timp ștergătoarele. La Materom Skoda ai parte de reduceri speciale valabile până în 31 decembrie!

Se fac angajări la Cabinet Psiholog-Psihoterapeut Rozalia Şutea, MasterFoam, RCB Electro și Delice Pan

Cabinet Psiholog-Psihoterapeut Rozalia Şutea își mărește echipa. Se oferă pregătire și suport complet pentru dezvoltarea în lucrul cu copiii neurotipici. Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. Oferta completă, mai jos: 

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...