-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Centenar: Lanțul viu făcut de copii – o pavăză simbolică a hotarelor patriei!

Pentru adulți tot ce este oficial, sau cu iz de sărbătoare forțat-obligată, pare un chip al fake-urilor foarte la modă în ultima vreme. Depunem, într-o veselie, coroane și jerbe de flori la monumentele tuturor eroilor, mai mult sau mai puțin /ne/cunoscuți, defilăm, facem slujbe cu preoți, afișăm morga aceea de doliu de maximă pătrundere și ne gândim de fapt aiurea, te miri la ce și unde…

Ei bine, pentru copii, pentru elevii din primară și gimnaziu, lucrurile nu stau nici într-un caz așa. Grație și seriozității și implicării non-formale a majorității dascălilor adevărați, de acolo. În școală toată lumea crede în Centenar și-l sărbătorește.

Nu că li se ordonă, nu din obligație, nu din vreo temere nemărturisită, ci pur și simplu, din mândrie patriotică și cu toată bucuria de a trăi acest eveniment unic pentru o viață de om, pentru noi cei de azi, sigur primul, dar și ultimul…

Până și femeia de serviciu arborase pe piept cocarda tricoloră și un boboc de trandafir. Ce să mai spun de colegi?! Doamnele Garofița Cotoc, Mioara Corda, Elena Năstase, Cecilia Precup, Marinela Rus, Mirela Nelka, avându-l „cavaler de gardă” pe dl Ioan Milășan, toți îmbrăcaseră frumosul și unicul nostru costum popular, plecând din zonele de munte, de pe Valea Someșului, la cea a Bârgăului, până la elegia zonei de câmpie. Și, după pilda lor, urmează și elevii din clasele I-IV, apoi a  V-a…până la a VIII-a.Cât sunt de frumoși!Priviți imaginile!

„Ziua Națională”, „100” = „o sută de ani de la Marea Unire a Românilor!”, adică 1 Decembrie 1918 – 1 Decembrie 2018! Sunt sintagmele zilei. Un leit-motiv de un gust aproape îndoielnic când vezi ce face marea majoritate a politicienilor, ce fac dumnealor, votații noștri contemporani! Privit la ceas, plictis, răspuns la SMS-uri, un „anfișism” afișat nu o dată, cu ostentația dată de funcție, de putere!

Ei bine, nu același lucru se poate spune despre copii – elevii de azi și… sper, adevărații cetățeni de mâine, ai patriei numită încă România!

Ieri, la Școala gimnazială „Avram Iancu” din Bistrița, toți elevii, toate cadrele didactice au ieșit mai întâi pe culoare, au cântat melodii patriotice, rămase în memoria noastră, a celor mai bătrâni, de pe vremea Cenaclului „Flacăra” al regretatului nostru poet național Adrian Păunescu…

Nu pot să nu remarc aici pe sufletista Adela Lazăr, profesor cu mare experiență la învățământul primar – chitară & voce de excepție. S-a coborât apoi în curte, în grădină, pe terenurile de sport, din spatele instituției și, în pofida gerului de iarnă-neiarnă, de afară (6-8 grade Celsius) s-a făcut „un lanț viu” care a înconjurat strâns, ferm, sigur, școala! De ce? Fiindcă „școala e patria noastră!” Așa trebuie să stăm pe granițele țării noastre și „să ne-o apărăm de dușmani!” – opinia lui Nicu dintr-a IV-a, aprobată imediat de colegi, prin chiote și fluturări de drapele tricolore! Manifestarea s-a încheiat apoi în Sala de sport – afară fiind prea frig – cu o suită de hore „ale Unirii”, de unde copiii nu se mai dădeau duși!

Brusc mi-am dat seama că ar fi timpul ca și cei mari, adică noi ăștia, adulții, să mai învățăm de la copiii și nepoții noștri cum ar trebui nu numai să reacționăm, dar mai degrabă cum să ne purtăm cu adevărat într-un asemenea moment de mare și unică sărbătoare! Centenarul până la urmă asta înseamnă. Nu-i așa?! Să fim mai modești, să privim cu drag la cel, cea, din stânga și dreapta noastră. Să trăim demni și să arătăm încredere și respect tuturor. Asta reprezintă 1 Decembrie 1918… 2018 și, le doresc urmașilor noștri, 2118 ș.a.m.d. Doamne ajută!

Sincere felicitări elevilor, dascălilor lor, de la Școala gimnazială „Avram Iancu”, manageriată cum se cuvine, cu mult suflet, de doamna profesoară Elena Andron. Uitați-vă atent la imaginile de mai jos, vorbesc de la sine!

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...