2.4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Cele mai frumoase fete sunt la „Fabrica de Dăscălițe”!

Sunt subiectiv, dar sunt și bunic. Este o… pavăză în fața anumitor gânduri. O folosesc deoarece nu vreau să se înțeleagă altceva. Să trecem la subiect. Iată, pe scurt, o situație și o stare ce le trăiesc, începând din septembrie. Cu încântare! Spun, gândindu-mă că omul cât trăiește tot învață.

Despre ce anume e vorba? Pentru cine nu știe, sunt un „tânăr” pensionar. Am lucrat în domeniul educației aproape 41 de ani. Pensie mică, deh, „după bugetul casei”, adică al MEN – al educației (?!), cel mai prăpădit și paradit minister – se spunea pe la mine în cartier, prin parcul de la Big – la concurență cu Ministerul Sănătății. Acesta a fost principalul motiv… material pentru care mi-am luat niște ore în învățământ, în acest an școlar (recunosc cinstit că după o pauză de 1 an îmi era dor de copii, de catedră; acasă nu-mi găseam locul, mă mai certam cu Rodica, nevastă-mea etc), vorbesc de acest an școlar, 2018-2019.

Fără nicio premeditare, am ajuns să le fiu prof de franceză celor mai frumoase fete din viața mea! Nu exagerez! Toate reunite într-o singură unitate de învățământ. Dintr-a IX-a, până într-a XII-a, adică un ciclu complet… Să nu vă mint, există și doi băieți, cuminți, ascultători. Sunt pe post de pașă și tratați ca atare de colegele lor: regește! Nu le dau numele că ar fi mâncați de invidia celorlalți băieți din școală. Să nu vă mai fierb. Este vorba de un liceu de renume al județului nostru, un ultim exemplu: a dat doi din „cetățenii de onoare” ai Bistriței – tenorul Ștefan Pop și soprana Anita Hartig… Ați ghicit: Liceul de muzică „Tudor Jarda” din Bistrița.

Nu, nu mă refer la clasele de canto, sau instrumente, ci la o secție distinctă: cea pedagogică! Mai în glumă, mai în serios, eu i-am spus „Fabrica de Dăscălițe”! Nu cred că am greșit. La primul contact, este surprinzător să le întâlnești acolo, într-o instituție de… Muzică! După o săptămână realizezi că nu se putea alege o locație mai bună. Notele de pe portativ își dau mâna cu cele din viitoarele cataloage și creează punți invizibile între cei mai mici copii și viitoarele cadre didactice, de la grădi, trecând prin clasa 0 și până la a IV-a, când se încheie ciclul primar!

Da, sunt foarte frumoase. Priviți cu atenție pozele de mai jos și o să-mi dați dreptate. Ce nu se vede în imagini e dăruirea și vocația certă pentru viitoarea lor carieră. Tocmai de aceea mi-am propus să iau din limba lui Molière tot ce se potrivește, s-ar potrivi pentru cei mici: cântece, jocuri, desen, desene, filme, planșe… Le-am cerut fetelor să fie creative, calde, atașate de sufletul copiilor, să facă efortul de a se integra în universul lor și abia pe urmă să-l modeleze, educându-i. Nu vă ascund satisfacția că mi-au înțeles cum trebuie demersul și mă fac să lucrez cu încântare alături de ele. Sunt frumoase, da, în egală măsură inteligente și creative. În proiectul din imagini le-am cerut o comparație între cele două bucătării: cea franceză și cea română… Nu s-au oprit la poze, colaj și text. Au lucrat și practic, niște foietaj franțuzesc, gen cornulețe, umplute cu ciocolată… Vă asigur, la orele amiezii când și-au prezentat proiectul, au fost excepționale produsele lor! Ah, să nu uit, e colectivul din clasa a X-a B – pedagogic, dirigintă, doamna profesoară Iulia Ani, iar fetele se numesc: Cătălina Cătuna, Ana-Rebeca Mușină, Andreea Diana Panci și Paula Rus!

Bravo Fetelor!

P.S.

Un sfat, de la Bunicul: Dacă aveți asemenea copii, cu vocație pentru munca în educație, nu ezitați, trimiteți-i la această Secție pedagogică. E de mare perspectivă! Le-am spus fetelor că pe lângă munca de la clasă – practica o fac foarte bine la Școala gimnazială nr. 1 din Bistrița – să pună accentul și pe limbile engleză și franceză + dacă se poate italiană, spaniolă sau germană… După absolvire se deschid 2 direcții clare: munca într-o grădiniță/școală/ de limbă străină, mai bine plătită – vezi școlile private din Cluj! – sau munca în străinătate, ca perceptor al copiilor din familiile cu dare de mână… Am două exemple în minte: o fostă elevă de-a mea lucrează cu nepoții unui celebru tenor italian( nu-i pot da numele că nu am acceptul) și câștigă pe măsură! Sau, în stațiunile de lux din Cipru, ori pe vasele de croazieră, în mici grădinițe de sezon, unde cu salariul de pe 2-3 luni poți trăi regește un an întreg, ba chiar, cu timpul să-ți deschizi o proprie afacere de profil.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.