Un proiect de lege permite personalului medical care a lucrat în spitale pe perioada stării de alertă să rămână în sistem. Asta în urma susținerii unui examen. Managerul Spitalului Județean de Urgență Gabriel Lazany spune că examenele vor fi tratate cu maximă seriozitate și că doar cei ce trec de examen rămân pe posturi.
Personalul din unitățile medicale încadrat fără concurs pe perioada stării de alertă poate rămâne pe post, dacă anterior încetării contractului individual de muncă promovează un examen.
Prezent la Bistrițeanul Live, la Medicină pe Limba ta, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany spune că examenul nu garantează ocuparea locului. Adică, cei ce nu trec de examen își pot lua adio de la locul de muncă.
„Acel examen nu garantează ocuparea locului, să fim foarte clar înțeleși. Faptul că nu are concurență și se poate merge un om pe un loc, nu îi va garanta că va ocupa locul care îi este destinat. Dacă nu trece examenul nu va ocupa postul din spital”, a precizat Gabriel Lazany.
Se pare că sunt în această situație în jur de 200 de angajați ai Spitalului Județean de Urgență, care au intrat în sistem pe perioada stării de alertă, pentru a face față pandemiei de Covid-19.
Emisiunea la care a fost prezent Gabriel Lazany, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița poate fi urmărită mai jos:
Un proiect Bistrițeanul.ro susținut de MedTotal – Policlinica Ta, tratamentul TOTAL pentru sănătatea ta.
MEDTOTAL – Bistrița, Str 1 Decembrie, Nr 30.
Examenul pe post ar trebui dat de toti cei care ocupa un post similar .
Adica data avem angajate 10 infirmiere si vor ramane 8 posturi , nu doar cele angajate pe perioda stari de alerta, ci toate cele 10 ar trebui sa sutina examenul pentru ocuparea celor 8 posturi. Si acest tip de examane sa se dea nu doar pentru infirmiere.
Asa vor ramane in sistem doar cei ce merita nu cei care ,,trebuie”.
Dragi Romani mai bine mergeti in strainatate. Romania nu va vrea , decat in caz de stare de urgenta ( Corona virus , Razboi si ce o sa mai vina) . Asa ca , trezitiva platiti impozit si votati intr.o tara unde va simtiti oameni. Si tari din astea sunt destule.
O zi buna tuturor.
Sa înțeleg ca pana acum au lucrat și oameni incompetenți?asta înseamnă că sănătatea oamenilor ar fi fost pusa în pericol?în starea de alerta au angajat haotic???