13.5 C
Bistrița
luni, martie 24, 2025

Ceacanăului îi plac onorurile și leafa de senator, nu și munca

De la orezul cu pui de la cantina Parlamentului, probabil stropit cu niște sake japonez, senatorului nostru mai prezent în tribunale decât în viața publică, i s-a cam acrit de slujba care îl salva de la lins blide-n bufetul fostului său job meritat de milițian dă CeJeu. Ați ghicit.

E chiar el, ilustrul, inegalabilul, aproape incomensurabilul Ceacanău. De la el lăcrimează vinul, din vina lui ninge-n luna mai. Scos din pălărie ca un iepure șugubăț, hop-țop, trage chiulu’ și de la băncuța senatorială. Că lui munca nu i-a plăcut niciodată, el e mai tare la dat din clanță și debitat prostii/secundă.

Domnul inginer, navigator, marinar, electronist, grafician în cărămidă și tehnician de piulițe cică nu prea dă la Senat împreună cu ai săi colegi care se trag din același arbore liberal și acu fac nimic în Forța Dreptei.

Bine, bine, așchia nu sare departe de trunchi, dar, iată, ei reușesc să sară de la locul de muncă direct în canapea, cu telecomanda în mână, buricul pe afară și o bere transpirată pe mâner.

Fost șomer cu actele în regulă, cel puțin cele de șomaj, Ceacanăul va fi penalizat cu 1% din indemnizație pentru fiecare absență. Și are absențe, că el nu s-a dus la Senat să muncească, ci să facă… burta mare pe la bufet.

S-a supărat pe chiulangii doamna Gorghiu, diriginta clasei de incompe… Scuzați, acum nu mai avem voie să jignim, că ne bagă la bulău. Așa că scriem invers, pentru cunoscători: iulutas iitșorp.

Păi ce-am făcut, maestre? Unde e curajul? Unde e mândria de a fi român care muncește și nu altundeva decât în Parlamentul României, ca tot șomerul? Ne-am oprit din vomitat abjecții, gata, nu mai e nimeni Ciacanău? Nuclearele ce face? Le-ați lăsat în plata Domnului?

Te înțelegem, domnu’ inginer. E greu la butoane, acolo, și când se strică și alea, ne ia mama dracului până le reparați voi, ăștia de vă pricepeți de minune la chestii deăstea. Hai, pe loc repaus, sergent. Permisie nu primești, că ți-ai cam luat singur. Sperăm că nici bani. Și așa ție îți trebuia gloria, șomer ai mai fost…

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Ăsta se certa și se reclama cu Moldovan, aruncau cu rahat unul în altul, iar acum sunt din aceeași alianță politică, care conduce țara direct spre groapa de gunoi a istoriei.

  2. Nițel haz avem ?
    Că-i cam searbădă ”creația” și pare inspirată din alte scrieri.
    Ori suntem originali, ori nu mai suntem !
    Ori omul nu consumă publicitate câtă am vrea noi ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

POLIMED și TeraSteel angajează operatori producție, Ideal Print caută graphic designer

TeraSteel caută Operatori producție în cadrul fabricii de panouri termoizolante, iar Ideal Print angajează Graphic Designer. STEWO PLAST Năsăud are disponibil un post de Asistent Producție. Noi locuri de muncă - la GB Instaplan, Clinica SANOVIL și Centrul Micul Prinț. Oferta completă, mai jos:

Clinica Sanovil din Bistrița angajează infirmieră

Clinica Sanovil din Bistrița își mărește echipa și angajează infirmieră pentru curățenia și dezinfecția spațiilor medicale, dar și îngrijirea pacienților. Nu sunt necesare studii de specialitate. 

GB Instaplan angajează instalatori și ajutoare de instalator! NOI locuri de muncă, în Bistrița

GB Instaplan are nevoie de instalatori, Clinica SANOVIL angajează asistenți farmacie, iar Centrul Micul Prinț caută psiholog / psihopedagog. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Pleșcăviță, EUROCOMPOZITE, Grand Hotel COROANA, Michaela’s Brasserie și EXAUDIT Contabilitate.