-1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

Ce spune dr. Răzvan Couți, primul medic care a operat pe Da Vinci la Bistrița:

Miercuri, 20 noiembrie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, a avut loc prima operație cu robotul Da Vinci, cel mai performant echipament din acest moment la nivel mondial. Ce spune dr. Răzvan Couți, primul medic care a operat cu robotul Da Vinci la Bistrița:

Moment istoric, miercuri, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița! Aici a avut loc prima operație cu ajutorul robotului Da Vinci, cea mai nouă tehnologie în materie de chirurgie robotică.

Datorită acestei tehnologii avansate, pacientului, un bărbat de 74 de ani, cu o tumoră la nivelul unui rinichi, i s-a scos doar tumora, iar organul a fost reconstruit.

Ziua de 20.11.2024 a fost despre împlinirea unui vis și anume inaugurarea departamentului de chirurgie minim invazivă robotică la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița în colaborare cu Ministerul Sănătății, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Primăria Bistrița). Echipa primei intervenții – dr. Marica Nucu Alexandru, dr. Justin Dodane, as. Man, subsemnatul și mulți alții. “Generația care își desenează viitorul”„, a scris medicul urolog Răzvan Couți pe pagina sa de Facebook.

Dr. Răzvan Couți este cel care, deocamdată, poate opera robotul medical, urmând ca în viitorul apropiat alți 10 medici, din mai multe specializări, să realizeze intervenții cu ajutorul acestuia.

Mai multe detalii despre acest subiect puteți reciti mai jos:

VIDEO: Astăzi a avut loc prima operație cu robotul Da Vinci la Bistrița! În curând, 11 medici vor opera cu ajutorul său

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Este o mare realizare pentru Bistrița și pentru Dr Couti operația cu robotul Da Vinci.
    Să sperăm că vor fi cât mai multe reușite de acest fel.
    Felicitări tuturor celor implicați în această reușită!

  2. Dumnezeu sa binecuvinteze cu înțelepciune toți medicii care vor lucra pe acest aparat,soțul meu a fost diagnosticat cu cancer în forma agresiva și datorita în primul rând lui Dumnezeu,apoi acestui aparat Da Vinci și nu în ultimul rand datorita medicului Nicolae Crișan de la Cluj,se simte foarte bine,analizele îi sunt foarte bune în urma operației de acum doi ani.Mulțumim celor care s-au luptat pentru ca acest aparat să îl avem la Bistrița,Dumnezeu să pună mâna Lui pe mâna medicilor care vor opera.Dumnezeu să-i binecuvinteze

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.