10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

CE s-a întâmplat cu cele trei fete bătute de tată, sub privirile mamei care era beată? Incidentul nu a fost unul întâmplător

Săptămâna trecută, o copilă fugea spre primul echipaj de poliție pe care l-a văzut pentru a cere ajutor. Tatăl ei îi bătea surioarele, după ce a snopit-o și pe ea în bătaie, sub privirile mamei care era beată. Situația ar fi așa în familia lor de ani buni. CE s-a întâmplat cu cele trei minore:

Un caz de violență în familie a oripilat bistrițenii și opinia publică. O copilă de 15 ani, din Viișoara, a fugit mâncând pământul în căutarea unui echipaj de poliție.

Primul pe care l-a văzut, l-a oprit, și i-a implorat pe oamenii legii să-l oprească pe tatăl ei care-i bătea surioarele.

Și ea a fost lovită, iar la toată scena asista mama lor, care era ruptă de beată.

Polițiștii, care erau de la Biroul Rutier, i-au anunțat și pe cei de la Ordine Publică, au intrat în casă, iar bărbatul a fost reținut. Procurorii au decis să-i dea doar control judiciar și să emită ordin de protecție.

O minoră a oprit primul echipaj de poliție pe care l-a văzut pentru a-și salva surioarele din mâna tatălui agresiv

Cele trei fete au fost inițial duse în casa mătușii lor, sora tatălui care le snopise în bătaie. Direcția Generală de Asistență Socială și Proitecția Copilului a deschis o anchetă.

S-a decis măsura protectivă de plasare a celor trei fete la un asistent maternal profesionist. Sunt împreună, toate trei”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, directoarea DGASPC BN, Crina Andreica.

S-ar părea că episodul de violență nu a fost unul întâmplător. Situația e veche și cunoscută de cei care cunoșteau familia. Conform surselor Bistrițeanul.ro, bărbatul își bătea des fetele, care erau „vai și amar de ele”, iar mama era „o bețivă ordinară”, care le bătea cot la cot cu tatăl lor.

Cu toate acestea, nimeni nu a spus niciodată nimic.

Am văzut și noi, în comentariile de la știrile puse, cuvinte urâte la adresa noastră. Dar NIMENI nu ne-a făcut nicio sesizare. Noi nu am avut acest caz în evidență. Nici măcar o dată nu ne-a sesizat nimeni că e vreo problemă. Doar acum, când ne-au sunat cei de la poliție”, a concluzionat Crina Andreica.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: