1.6 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

CE faci cu cel mic în vacanța de vară? Îl duci la Ianiki: distracție, ateliere, explorare, excursii!

Vine vacanța de vară și acest lucru îngrozește părinții care NU au soluții cu cine să-și lase micuții. Ianiki Afterschool are program special pe perioada verii. Copiii merg de dimineață până după-masă și au parte de experiențe inedite, ateliere, excursii și multă distracție.

Vacanța de vară e o bucurie pentru copii, dar nu și pentru unii părinți. Asta pentru că trebuie să se dea peste cap pentru a găsi soluții cu cine să-și lase copiii.

Ianiki Afterschool vine în întâmpinarea acestei probleme, cu o propunere inedită. Copiii cu vârste între 4 – 10 ani pot avea o vacanță de vară de neuitat participând la programul lor special de vacanță.

CE se face VARA asta la Ianiki

Locația în care își desfășoară activitatea cei de la Ianiki e generoasă, are curte, teren de sport și ansambluri de joacă, astfel că cei mici nu se pot plictisi.

Pe toată perioada vacanței de vară ne vom axa pe activități în interiorul spațiului nostru, având și curtea la dispoziție cu toate cele necesare: trambulină, mini teren de fotbal, hinte, tobogan, coș de baschet, foișor, piscină, castel, căsuțe, leagăn, hamac, tobogan gonflabil. Copilașii vor avea acces și la jocurile din interiorul spațiului nostru, PS, X Box, masa de biliard, masa de fotbal și alte jucării pe care le avem la dispoziție” – a explicat Doris Nedelea pentru Bistrițeanul.ro.

Copiii vor fi supravegheați pe tot parcursul celor trei luni de către cadre didactice calificate. Plictiseala NU are cum să apară, deoarece pe timpul vacanței se vor organiza ateliere de pictură, lectură, scriere, „micii bucătari”, grădinărit, etc.

Copiii vor avea și câte o oră de engleză/germană pe săptămână. Vom organiza și ieșiri, plimbări în aer liber, chiar și vizite în afara orașului nostru. Acestea vor avea loc la final de săptămână, în zilele de joi sau vineri, însă în privința acestora vom anunța părinții cu o zi-două înainte” – mai explică Doris Nedelea.

Activitățile sunt împărțite pe săptămâni:

Pentru a fii diversitate, activitățile vor avea o tematică săptămânală. Astfel, copiii vor avea:

  • Săptămâna picturilor: picturi pe piatră, pe hârtie, pe sticlă
  • Săptămâna jocurilor copilăriei: elastic, rațele și vânătorii, săritul cu coarda, lapte gros, paradis
  • Săptămâna grădinăritului: vor planta floricele în curte
  • Săptămâna talentelor: dans, muzică, karaoke, fotbal, tenis, baschet
  • Săptămâna bucătăritului: în fiecare zi vor pregăti o gustărică pentru ei și pentru părinti
  • Săptămâna colajelor: copiii vor realiza colaje cu cele mai importante locuri de vizitat, scriitori, clădiri, orașe, personalități
  • Săptămâna curățeniei: se vor organiza pe grupe și vor alege câte o locație: Parcul Regele Mihai, Schullerwald, Parcul Eminescu etc. Cu mănuși și săculeți vor curăța mizeriile de pe jos, sticle sau alte cele. La final, va fi și un concurs: cine a reușit să adune cei mai multi săculeți, dovedindu-se astfel cel mai harnic
  • Săptămâna naturii: vor ieși în poieniță, pădure și vor învăța despre plante și viețuitoarele locurilor;
  • Săptămâna teatrului: vor fi prezenți actorii teatrului de păpuși Alexandru Misiuga cu o piesă de teatru pentru copii. Apoi, copilașii se vor organiza și vor realiza singuri o piesă de teatru. Aceasta va fi prezentată părinților la finalul săptămânii.

La Ianiki Afterschool, programul pe timpul verii va fi de la ora 08:00 la 17:00. Copiii vor avea asigurat micul dejun, gustarea, prânzul și încă o gustare.

Locuri limitate!

Chiar dacă ar vrea să primească toți copilașii, NU va fi loc pentru toată lumea, resursele de spațiu fiind generoase, dar nu suficiente pentru a primi zeci de copii. Astfel, acceptarea copilașilor se va face pe baza dosarelor de înscriere.

Acestea trebuie să conțină:

  • Dosar plic
  • contract în 2 exemplare (îl găsiți la Ianiki)
  • cerere tip(tot de la Ianiki)
  • certificat naștere copil (copie)
  • CI părinți (copie)
  • adeverință medicală (clinic sănătos)
  • o poză tip buletin a copilașului înscris

Dosarele pot fi depuse începând de mâine, 16 mai 2022. Înainte de a merge să depuneți dosarul pe strada Grănicerilor, trebuie să sunați la 0754 231 988.

Prețul pentru perioada de vacanță este de 1500 lei/lună. Pentru frățiorii care vor dori să meargă împreună la Ianiki, tariful e de 1250/copilaș/lună.

La Ianiki Afterschool se fac și petreceri!

„Ianiki” organizează și petreceri în aer liber, pentru zilele de naștere ale copilașilor.

Pentru o taxă de 500 de lei, copiii beneficiază, timp de TREI ore, de toate jucăriile și materialele menționate mai sus.

De asemenea, cei mici vor fi supravegheați de o persoană responsabilă, astfel că părinții vor avea ocazia și ei să se relaxeze la un grătar, un mic, alături de cei dragi, în foișorul din curte.

Programările și rezervările se fac tot la numărul de telefon 0754 231 988 – Doris Nedelea.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.