-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

CE a pățit un curier ce și-a băgat în buzunar un ramburs

E plin de plângeri din partea angajaților cu privire la angajatori. Dar se poate și invers! Patronul unei firme a ajuns să se plângă de un fost angajat. Acesta și-a băgat în buzunar un ramburs. Firma de curierat a fost bună de plată. CE a pățit fostul angajat:

Cele mai multe plângeri vin din partea angajaților, privind nemulțumiri la adresa angajatorilor. Marius M. însă, s-a trezit într-o situație exact pe dos. Ca director al unei firme de curierat a trebuit să plătească unei firme din Franța contravaloarea unor pachete, din cauza unui fost angajat.

De Black Friday, în noiembrie, a fost o eroare de sistem. Un colet din Franța, în sistem apărea fără ramburs, dar pe colet apărea ramburs de 1636 Ron” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Marius M.

Firma din Franța a sesizat doar în februarie că nu a primit banii pe coletul respectiv, iar foaia oficială cu suma pe care firma de curierat o datora a ajuns la sediu abia luna trecută.

Noi am plătit firmei din Franța suma respectivă și i-am cerut banii lui Gabriel R. Acesta ne-a spus că într-adevăr a încasat banii pe colet, dar nu mai vrea să ni-i dea” a mai spus managerul firmei de curierat.

Culmea, tânărul nu mai lucrează în prezent la firma de curierat. Așa că Marius a făcut plângere la poliție.

Gabriel nu mai lucrează la noi de vreo două luni. L-am dat afară, după ce am stabilit de comun acord, că nu mai putem colabora. Am mai avut probleme, acum vreo doi ani de zile cu el, că și-a alimentat mașina personală cu cardul de motorină al firmei, dar mi-a dat banii înapoi și am trecut cu vederea. Dar acum nu vrea să ne mai dea contravaloarea rambursului, așa că am făcut plângere la poliție” a explicat Marius M.

Astfel, fostul curier urmează să fie cercetat penal de oamenii legii.

La data de 11 Septembrie 2019, un bărbat de 33 de ani, din Bistrița, administrator al unei firme de curierat, s-a prezentat la sediul Poliției pentru a sesiza faptul că în Noiembrie2018, un tânăr de 22 de ani, fost angajat al societății, și-ar fi însușit contravaloarea unui colet, respectiv suma de 1636 de lei. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au înregistrat dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infractiunii de delapidare” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Crina Sîrb.

Marius a explicat că nu valoarea coletului îl interesează. Ci să se vadă că sunt și angajați care nu sunt corecți. Și nu poți impune un anumit tratamanet, când nici tu nu acționezi cum trebuie.

Și angajații sunt incorecți, nu numai angajatorii. Și dacă angajații ar fi corecți, ar avea mai multe de câștigat. Nu neapărat banii sunt importanți. Ci să se înțeleagă că așa cum ei așteaptă de la angajatori să fie plătiți și respectați,  așa și noi angajatorii așteptăm să fim respectați!” a concluzionat Marius M.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...