Avem de admirat, la Casa Argintarului, câteva impresionante opere create de artistul amator Ioan Zibilianu. A muncit enorm la zeci de plachete, pocaluri, potire sau fructiere, dar s-a încăpățânat să nu vândă nimic.
„Sunt neprețuite! Nu există bani în lumea asta care să cuprindă valoarea lor. Le donez pur și simplu, atunci când lumea le apreciază. Dar pentru bani nu vând lucrări… Am dăruit lucrări în Ungaria, Germania, Austria și Elveția…”, ne-a mărturisit Ioan Zibilianu.
La Casa Argintarului a fost inaugurată recent expoziția „Metaloplastie.Tradiţia reînviată a vechilor orfevrari transilvăneni – Colecţia Ioan Zibilianu”.
George Marinescu, curatorul expoziţiei, a povestit la vernisaj despre breasla aurarilor, modul lor de organizare, statutul și importanța lor în epoca medievală.
Pe parcursul mai multor decenii, Ioan Zibilianu şi-a perfecționat tehnica de lucru, astfel încât operele sale trec ușor de la meșteșug la artă. Ele amintesc de capodoperele vechilor artizani transilvăneni care au activat aici, în perioada medievală.
De altfel, lucrările lui Ioan Zibilianu sunt inspirate din argintăria transilvăneană medievală a secolelor 14 – 15. Și mai ales din perioada de maximă înflorire a secolelor 16-17. Pe atunci, Transilvania devenise un veritabil centru de creație recunoscut unanim la nivelul întregului continent european.
În cadrul acestui meşteşug atât de rafinat şi destinat mai ales elitelor, oraşul Bistriţa a jucat un rol major de primă importanță.
Meşterii aurari bistriţeni alături de cei din Braşov, Sibiu şi Cluj, erau printre cei mai renumiţi şi apreciaţi meşteri orfevrari ai epocii. La ei apelau deseori, prin comenzi speciale, domnitorii Moldovei şi Ţării Româneşti, dar şi capete încoronate. Au fost înregistrate comenzi și din partea aristocrației din diverse regate europene sau diferite parohii.
La Casa Argintarului aveți ocazia să admirați în aceste zile câteva dintre creațiile lui Ioan Zibilianu: potire, cupe, fructiere, pocale, talere/farfurii. Alături de acestea – și uneltele necesare la migăloasa muncă:
Artistul a povestit pentru Bistrițeanul.ro că este deseori întrebat despre valoarea lucrărilor sale. „Mă întreabă mulți cât ar costa ceea ce lucrez eu. Și le explic că nu pot să dau o valoare în bani pentru munca mea. Eu mi-am pus tot sufletul în lucrarea asta. La potirul acela mare expus la Bistrița am muncit vreo șase luni… Alte potire mai mici îmi iau cam două luni, în funcție de complexitatea lui…
Nu știu cât valorează asta în bani. Sunt inestimabile pentru mine, sunt neprețuite! Le fac cadou colegilor și prietenilor mei apropiați. Sau unor colecționari care se arată impresionați de munca mea… Am satisfacția că în mulțimea aia de lucrări adunate în colecția lor, se regăsește și câte-o lucrare de-a mea…”, ne-a mărturisit Ioan Zibilianu.
Ion Zibilianu are 82 de ani și recunoaște că nu poate renunța la muncă. „Lucrez și acum, bine-nțeles! Nu pot să mă las! Mi-a intrat în sânge. Acuma mă chinui cu o lucrare puțin mai ieșită din comun, despre Jules Vernes. E un taler mare cu Jules Vernes în mijloc și de jur împrejur – aproape toate operele lui. Insula misterioasă, 2000 de leghe sub mări, 5 săptămâni în balon… La asta lucrez acum. Sper să fiu sănătos să și termin lucrarea…”, ne-a mai povestit Ion Zibilianu.
Ioan Zibilianu s-a născut în aprilie 1940 în Gheorgheni. În 1945 s-a mutat împreună cu părinții în Reghin. Aici a absolvit școala profesională, secția Prelucrări prin așchiere, specialitatea strungar. A muncit apoi ani de zile la AZO Mureș, unde a și descoperit primii pași în metaloplastie. În 1974 avea să expună primele lucrări.
Multa sanatate si putere de munca, maestre!
Lucrarile sunt fabuloase.