-4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Care sunt principalele industrii care utilizează roboți și de ce?

Robotica a luat un avânt incredibil încă din secolul al XX-lea și continuă să fie din ce în ce mai efervescentă în prezent. Interesul pentru domeniul roboticii este cultivat chiar din timpul școlii prin cluburi de robotică, care există inclusiv în țara noastră, deși nu sunt la fel de active precum cele din vestul Europei sau Statele Unite.

Nu este, deci, de mirare că robotica se dezvolta considerabil, având în vedere numărului aflat în crestere de persoane care decid să își dedice timpul studierii mecanismelor existente și inventării unora mai performante.

În acest context, anumite tipuri de roboți au început să își facă treptat loc în diverse sectoare de activitate, luând locul anumitor angajați, mai ales în ceea ce privește sarcinile dificil de realizat pentru oameni. Este vorba despre roboții industriali.

Care sunt principalele industrii care se deservesc de roboți?

  • Industria medicală.

Roboții sunt utilizați într-o gamă largă de procedee precum operații, recuperare, terapie, etc. Aceștia nu pot sub nicio formă să înlocuiască medicii speciliști, ci sunt potriviți pentru a îi ajuta și ale face munca mult mai ușoară.

În plus, aceștia revoluționează din punct de vedere tehnic anumite proceduri, pentru a le face mai puțin invazive și a permite o recuperare mult mai ușoară a pacientului.

  • Industria agricolă.

Automatizarea agriculturii nu reprezintă o noutate. Tendința de înlocuire a muncii manuale s-a manifestat acum mult timp. Folosirea de roboți specializați nu este doar mai facilă, ci și mult mai rentabilă deoarece crește productivitatea și reduce considerabil costurile.

  • Industria alimentară.

În fabrici, deja sunt utilizați roboți pentru realizarea, tranșarea și împachetarea produselor alimentare. Aceștia lucrează conform unor principii repetitive și limitează considerabil numărul de angajați necesari desfășurării întregii activități. Mai mult, rolul care îi revine personalului este mai mult de a veghea asupra producției, fără a fi nevoie să depună un efort considerabil.

Pe același principu, specialiștii își doresc să implementeze o tehnologie bazată pe roboți, care să poată fi folosită inclusiv acasă, în bucatăria personală. Aceștia ar putea fi controlați prin intermediul unui smartphone, care să constituie „creierul” întregii operațiuni.

  • Industria militară.

Deși majoritatea dintre noi nu avem memoria războiului și nu realizăm ce înseamnă acesta cu adevărat, nu înseamnă ca producția de armament nu a rămas o necesitate. Acesata chiar a progresat considerabil, chiar și în condiții de o relativă pace, dacă privim situația globală în ansamblul său. 

Prosusele realizate de această industrie includ inclusiv armament greu, alcătuit din piese voluminoase, care nu poate fi manipulat și prelucrat cu ușurință de oameni. De aceea, s-a optat pentru o soluție mai eficientă – roboții.

  • Industria producătoare.

Având în vedere dezvoltarea accentuată a societății de consum, se explică ascensiunea acestui sector de activitate. Aceasta presupune de obicei, repetarea anumitor pași în scopul realizării aceluiași tip de produs. Pentru oameni, procesul este obositor și plictistor, randamentul fiind considerabil diminuat după câteva ore de activitate. 

Unii dintre cei mai folosiți în acest domeniu sunt roboții de paletizare, deoarece presupune manipularea produselor, de volume și mase diferite, care poate implica un risc semnificativ pentru angajați.

Momentan, acestea sunt principalele industrii care au dovedit apatența pentru roboți, în scopul înlocuirii muncii umane. În timp, se preconizează ca aceștia șă dezvolte din ce în ce mai multe funcții, care să permită asistarea a din ce în ce mai multe activitați umane.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.